Ultimele stiri

Weekend plin de intervenţii pentru pompierii constănțeni. Cele mai multe solicitări au fost pentru acordarea primului ajutor

Sursa foto: Facebook/ IGSU

În perioada 8-11 decembrie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au executat 151 de misiuni, cele mai multe dintre ele –111, fiind pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor cu afecțiuni medicale. 

Pompierii militari constănțeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea a 8 incendii în urma cărora s-au înregistrat doar pagube materiale.

În perioada menționată, pompierii militari au intervenit și în cazul a 6 accidente rutiere soldate cu 7 victime care au primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajele SMURD și cele al Serviciului Județean de Ambulanță, 5 dintre ele fiind ulterior transportate la spital.

De asemenea, echipajele ISU „Dobrogea“ au intervenit și în  alte 26 situații precum deblocări de ușă, asigurări măsuri PSI la decolare/aterizare elicopter SMURD, ori salvare animale captive în medii ostile vieții.