Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină miercuri, 6 decembrie, în comuna Corbu din județul Constanța, acolo unde un pieton a fost lovit de un camion.
La locul solicitării au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD B2, un echipaj SMURD C, dar și un echipaj SAJ.
Potrivit salvatorilor, victima, un tânăr de 21 de ani cu handicap, este inconștientă.
Misiunea este în dinamică.
Vom reveni cu informații.
UPDATE. Victima este în comă, cu traumatism cranian grav, a fost intubată și transportată la Spitalul Județean Constanța, transmit reprezentanții SAJ Constanța.






