Ultimele stiri

ÎPS Teodosie: Nu e nicio urmărire. Se fac nişte verificări, nu există probe. Ce au transmis reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului

Sursa foto: Captură Youtube

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat, la Antena 3, că nu este urmărit penal de DNA, ci că se fac nişte verificări.

Citeşte şi: DNA Constanța s-a autosesizat după reportajul Recorder. ÎPS Teodosie, urmărit penal pentru cumpărare de influență

Nu e nicio urmărire. Se fac nişte verificări. Nu există probe, nu e nicio urmărire. Eu nu ştiu de aşa ceva. Nu mă interesează ce este. Eu ştiu că nu am nicio problemă”, a declarat Arhiepiscopul Tomisului, la Antena 3.

Şi reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului au transmis, marţi seară, un punct de vedere în acest caz.

Aspectele menţionate de către domnii procurori probabil că sunt cele din materialul video apărut în presă. Când avocaţii celor invitaţi astăzi la Direcţia Naţională Anticorupţie vor lua contact cu elementele dosarului, vom putea reveni cu informaţii noi.

Arhiepiscopia Tomisului a solicitat autorităţilor publice în data de 21 noiembrie să aprecieze dacă fapta pretinsului „intermediar” cade sub incidenţa prevederilor art. 244, 258, 291, 348 sau a altor prevederi din Codul Penal şi să acţioneze în consecinţă.

Regretăm că aceste momente de tensiune (mai mult sau mai puţin artificială) apar în perioadă de post ori în ajunul marilor sărbători, parcă anume pentru a umbri frumuseţea rugăciunii şi a trăirii creştine. Arhiepiscopia Tomisului îşi va continua nestingherită viaţa spirituală, Chiriarhul şi preoţii ei vor intensifica programul de rugăciune iar credincioşii ortodocşi din cuprinsul celei mai vechi eparhii a ţării vor fi pomeniţi în continuare la toate sfintele rânduieli”, a mai precizat Arhiepiscopia Tomisului.

Reprezentanţii Arhiepiscopiei au mai adăugat că nutresc speranţa că autorităţile îşi vor face datoria şi susţin că purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române s-a antepronunţat în acest caz şi a încălcat astfel hotărârea Sfântului Sinod.

Nutrim speranţa că legea va fi împlinită în litera şi în spiritul său, credem cu tărie că autorităţile îşi vor face datoria şi că principiile constituţionale vor fi respectate. Atât Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului cât şi Consilierul eparhial, în calitate de buni cetăţeni, se vor conforma întru totul solicitărilor instituţiilor abilitate.

Întrucât purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române s-a antepronunţat , fără consultarea Biroului de presă al Arhiepiscopiei Tomisului, într-un caz care priveşte exclusiv persoana Chiriarhului şi cea a unui consilier eparhial al Arhiepiscopiei Tomisului, îi reamintim acestuia că, încălcând flagrant hotărârea Sfântului Sinod nr. 6106/5 iulie 2023 care, la punctul 1, prevede că, în funcţie de competenţele proprii în materia punctului de vedere al Bisericii, sunt mai multe paliere de responsabilitate în Biserica Ortodoxă Română (nivelul eparhial, nivelul mitropolitan, nivelul Patriarhiei Române, Patriarhul României şi Sfântul Sinod), creează impresia greşită că încalcă principiile autonomiei eparhiale, ale disciplinei comunicării publice în Biserica Ortodoxă Română şi, mai presus de toate, prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază orice om, inclusiv un ierarh al Bisericii. Îi reamintim, totodată, domnului purtător de cuvânt al Patriarhiei Române că autoritatea supremă a Bisericii Ortodoxe Române, Sfântul Sinod, a hotărât că «purtătorii de cuvânt nu pot trimite către presă punctele de vedere personale şi nici nu pot exprima public puncte de vedere personale în probleme referitoare la instituţia pe care o reprezintă» (H.S.S. 6106/5 iulie 2023, punctul 4)”, au mai declarat reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului.

Alte articole

20 apr. 2024 7.36 pm

Polițiștii au desfășurat, în perioada 18-19 aprilie ,acțiuni de amploare în județul Constanța, scopul acestora fiind menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță…

13 mart. 2024 10.15 am

În vederea executării lucrărilor de racordare a conductelor nou înființate la sistemul centralizat de alimentare cu apă, de la intersecția străzilor Ștefan cel Mare cu Vânători din municipiul…

17 dec. 2024 9.36 pm

Un accident rutier s-a produs pe Bulevardul Mamaia, în dreptul Hotelului Parc, implicând trei autoturisme. În urma incidentului, patru persoane adulte au fost afectate. O femeie de 27 de ani a fost…

11 apr. 2025 11.05 am

Voluntarii din Constanța sunt așteptați sâmbătă, 12 aprilie 2025, începând cu ora 9:30, la Palatul Copiilor, unde se va desfășura acțiunea „Este vremea de plantare – 2025”. În…

12 dec. 2024 4.25 pm

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul…

11 iul. 2023 5.26 pm

La data de 10 iulie a.c., în jurul orei 20.10, polițiști din cadrul Poliției orașului Ovidiu au fost sesizați cu privire la faptul că, pe D.N. 2A, s-a produs un accident rutier (tamponare). Polițiștii…