Dacă ți-a plăcut titlul și ai ajuns aici, îți mulțumesc. O să ai ceva de citit și mă bucur dacă o faci. Povestea unei transformări. Nu e întâmplător ales titlul care să descrie Atic Millennium. Povestea transformării nu e doar despre Atic, e și despre noi, e și despre Constanța. Bucurați-vă, constănțeni, odată cu apariția unor locuri așa cum este și s-a transformat, evoluat, crescut că Făt-Frumos Atic Millennium, așa cum deja a împlinit un an și se desăvârșește și împământenește Brass, așa cum sper să se așeze Popina (despre care nu am scris încă, dar o voi face) pe aceeași linie, așa cum nișele precum cea cultivată de Tăvi Baloi la Rozmarine (despre el nu scriu, aș fi prea subiectiv) avem transformare în orașul ăsta care părea rupt de ideea de restaurant cu adevărat calitativ. Avem transformare, avem efervescență, avem competiție, colaborare, avem oameni tineri, pasionați și frumos de nebuni în bucătarii, avem bucurie în farfurie, avem un început al unui „acel ceva” de care eu cred că aveam nevoie. Sămânța a fost plantată, a crescut într-o plantă mică și firavă până în momentul ăsta, dar se întărește pe zi ce trece.

De ce e Atic povestea unei transformări? Urmăresc Atic încă de la momentul la care au apărut pe piață, încă de când au venit cu vibe-ul tineresc al brunch-ului de sâmbătă-duminică, al meniului scurt (știți cât ador meniurile scurte și vă îndemn să faceți la fel), al „twist”-ului modern adus atunci când trebuie și exact cât trebuie unor feluri de mâncare surprinzătoare. Pentru unul ca mine, tentației ăsteia e greu să-i rezișți și n-am rezistat mult. Am rezistat în schimb mult tentației de a scrie și mă felicit, le-am acordat fără să vreau timp să crească și oo, da!, Atic a crescut! Începutul a fost timid dar cu suficient tupeu încât să „prindă” un public care pare că a început să fie din ce în ce mai numeros, publicul tânăr de 25-35-40-45-50. Vizitele mele la ei (și au fost câteva) au fost cu concluzii oscilante, impresionante uneori, aproape dezamăgitoare alteori (ardei copți de prin borcan, roșii „de sezon” verzi în interior în iulie, etc), dar în mod definitiv după. După ce?, o să întrebați curioși. După ce Mihai Dragomir, foarte tânărul chef de la Atic a trecut printr-o specializare în Franța, salutară, dar mai mult decât salutară, născătoare de inspirație, tehnici, idei, ingrediente și rețete pe care nu veți regreta să le savurați. Spun asta fără să-l cunosc personal, e doar concluzia mea după ce i-am gustat farfuriile despre care o să vă povestesc.

Regulile mele sunt mereu aceleași:

1. Niciodată nu anunț vizita la restaurant, pentru că așa mi se pare corect în primul rând. În al doilea, probabil orice restaurant din Constanta, neobișnuit cu astfel de activitate, ar simți că-l doare-n…nici acolo de vizita mea de studiu. Deocamdată.
2. Caut să comand, gust, testez feluri de mâncare cel puțîn similare la restaurantele care își aroga un specific similar iar la celelalte, comand și testez fie ce considera ei că au mai bun în meniu, fie ce consider eu că ar trebui să fie reprezentativ la nivel de specific sau tehnici de gătire, gust, prezentare.
3. Nu sunt atotștiutor, sunt doar obiectiv. Și am simțurile dezvoltate și oarecum educate. Și încă ceva, pentru conspiraționiști : plătesc!

ATMOSFERA. 8.9/10

Ăsta e poate aspectul cel mai deficitar dar și cel mai frumos al lui Atic Millennium. Ciudat, nu? Ei bine, nu. Explic. Atic e situat la etajul 8 al clădirii Millennium Business Center, întins cam pe tot ce înseamnă etajul. Beneficiază de poate cea mai bună priveliște pe care o veți găși la un restaurant în Constanța, atunci când lunile de primăvară, vară și toamnă târzie permit mângâierea soarelui și vântul care adie (deși există geam înalt) încă nu îți îngheață papilele. Terasa aia vede Constanța, Mamaia până departe, dar mai ales vede marea. Le vede de sus, le vede frumos, le vede încântător! Deficitar este în schimb, în ochii mei, interiorul. Interiorul e decorat frust dar cu gust, pereții preiau plantele naturale din spațiu cumva, în tablouri supradimensionate alb-negru și sepia. Podeaua golașă, de tip instituție comunistă (probabil aici n-au avut a alege) dă o senzație de rece, n-ar strica puțină căldura de jos în sus. Muzica e tare, dar nu atât de tare ca la Brass (care e drept că a început să aplice zicala : mâncarea și conversația merg bine mână-n mână). Problema cu muzica tare în restaurante e cumva generalizată în oraș, n-ar strica 2-3 decibeli în minus, avem nevoie să vorbim între noi, mai ales noi, constănțenii.

MENIUL 9.3/10

Acord 9.3 cu oarecare indulgență, salutând abținerea în a scrie multe pagini de meniu și „prospețimea” din asocieri și propunerile pe care le face, pentru sezonalitate (acum toamna e exact despre asta la ei), pentru serile tematice de miercurea (ce blasfemie frumoasa, să mergi miercurea la restaurant și să mănânci „etnic”), pentru meniul de băuturi care pe lângă mult gin (ura!) oferă o combinație de amestecuri semnate de mixologul Alin Milea. Cu sinceritate vă spun că habar n-am cine e Alin, dar faptul că Atic și-a asumat un meniu de băuturi personalizat și inedit din care nu lipsesc „clasicii” este absolut salutar. Meniul de toamna 2023 are tot ce ai putea să aștepți de la el și tot ce e „tomnatic”: dovleac, conopidă, zacuscă, MBS+T 2.0 (MBS știe cam toată lumea ce-i, doar că ei adaugă trufă iar acum îi adaugă pastramă (ce e mai Dobrogean decât pastrama toamna?!), 3 selecții de pește, 3 selecții de porc din care una e pui, 2 selecții de vită, desert din care nu lipsesc gombotii cu prune dar și un choux (înțeleg că e „furat din Franța, și o să vi-l descriu). O să găsiți și iepure în pateu (tot frumoasa influență franceză a lui Mihai Dragomir), o să găsiți și praz confiat (care mie mi-a aprins muuulte beculete frumoase în cap și ulterior în papile). După doar două feluri gustate din meniul de toamnă pot să spun așa: Oui, Mihai!

APERITIV

Dacă ar fi fost să gust un aperitiv, acela ar fi fost MBS+T 2.0, știu varianta 1.0 și e ce trebuie, alăturarea pastramei nu poate fi decât benefică.

FEL PRINCIPAL

Am gustat:

1. Pui cu praz : piept de pui, praz confiat, pancetta crocantă, pecorino, unt.

Am să spun din capul locului că ăsta e poate (dar sunt sigur) cel mai bun piept de pui pe care l-am gustat în Constanța și nu numai. Nu scrie în meniu, dar pieptul de pui e gătit sous-vide și apoi înfierbântat și caramelizat pe grill, aromat minunat de simplu. Aroma de fum, suculența cărnii, pielea crocantă care contrastează cu textura ceea ce reprezintă o finețe în tehnică și rezultat care este această carne care deși pare simplă, e turnesol, e măsura priceperii omului care-o prepară. Gătit spre perfecțiune, din toate punctele de vedere, fără să simți nevoia vreunui condiment suplimentar, superb în aromă și textură, te va copleși și surprinde. După pieptul ăsta de pui, o să dai înapoi toate piepturile de pui de după el. Dar nu e singur. Lângă, mai bine spus sub, o să găsești prazul confiat, o să găsești brânza pecorino și pancetta crocanta (o mică atingere italiană) lângă olteanul praz, alături de untul fin pe care o să îl confuzi cu o maioneză, dar nu, el, untul, cred că e tot rezultatul stagiului francez. Și e salutar. Fin, alăturat unui praz suplimentar, blanșat și „amețit” la rândul lui pe grill. Toată farfuria are gust, are complexitate, are straturi de aromă care împreună se completează într-un mod inedit, care te vor lăsa cu ochii închiși de plăcere și bolta palatină spunând : mai vreau! Preparatul ăsta e egal cu reinventarea pieptului de pui, e cinstit, e simplu, e sublimul unui oltenesco-frantuzesco-italiano fusion care funcționează! Se simte acolo sare de calitate (da, există și contează!), sunt acolo arome construite și alăturate care se percep greu, e un echilibru în farfuria aia pe care îl întâlnești rar. Complicat de simplu, dar rar.

2. Creveți tempura. Alegerea sotiei.

Da, creveți tempura.Cu icre tobiko, avocado, alge și maioneză picantă. Unii din voi ați strâmbat din nas la alge, recunoașteți. Am simțit același lucru prima dată când am pus ochii pe preparat în meniul anterior, dar mi-am luat inima și algele-n dinți și n-am regretat. De evidentă inspirație japoneză, tempura e exact ce trebuie, algele echilibrează cu o textură semi-crocantă convergentă, maioneza picantă dă profunzime dulcelui prin care trece preparatul înainte de servire. Se simte cumva pentru gustul european nevoia unui element de savoare, poate puțină aciditate, dar dacă aveți deschiderea mentală pentru preparatul asta nu vă va dezamăgi, sub nicio formă. Nu vă speriați de alge, nu au gustul pe care îl anticipați și probabil îl asociați cu algele noastre. Nu miros și nu au gust de mare, doar o intuiesc, sugerează mediul marin din care au fost extrase, ele și creveții lor. Preparat încântător, cu tentă fresh.

DESERT

Choux cu pere caramelizate și dulce de leche. Aici veți găsi „furăciunea” lui Mihai Dragomir din Franța și ooo, ce furăciune încântătoare! La prima vedere gândiți „pricomigdală”, apoi gustați. Mai gândiți puțin pricomigdală și apoi gustați iar, îi veți atinge inima. Iar acolo, în inimă, veți găsi o cremă chantilly așa cum a făcut-o mama ei la ea acasă, perele caramelizate până la punctul în care doar atingerea gurii le face să se topească, să se contopească într-o emoție dulce, al naibii de dulce, dulce de leche, al naibii de bine echilibrată. Satisface gurmandul, conservatorul, fițoasa, influencerita (e mega-instagramabil), continuați voi cu tipologiile, le va satisface pe toate, până la ultima.

SERVIREA 9.5/10

Servirea la Atic Millennium frizează excelența, atenția la detalii este superlativă, atitudinea și limbajul aproape vă vor stânjeni, iar ăsta e motivul pentru care nota e mai mică de 10 curat. Constanța pur și simplu nu e obișnuita cu servire foarte bună. Dar vom învăța să fim, promitem!

Concluzie: Atic Millennium, cu Mihai Dragomir în bucătărie este confirmarea faptului că în Constanța începem să avem concurență, că începem să ne înscriem pe un drum pe care îl vreau fără întoarcere, acela al relevanței gastronomice, care pe mine unul mă face să sper, să îmi doresc un singur lucru: ca acești tineri care ne deschid ochii să nu ne părăsească. Mihai, rămâi, tine-ne ochii deschiși, arată-ne și tu calea, bucuria, pasiunea, gustul tău! Lasă-ne să învățăm, să știm prin mâinile tale și ale celor ca tine, frumoși în farfurii și gust ce e cu adevărat mâncarea bună. Cu Atic Millennium adăugăm un nou capitol la cartea restaurantelor care trebuie să existe, să crească, să evolueze și să ne evolueze in gust si simtire. Atic este confirmarea, Atic e transformarea, pasul necesar pentru gastronomia constănțeană.

Așteptări versus realitate: 9.7/10

Medie: 9.35/10

Media asta va creste odată cu „incalzirea” interiorului si păstrarea constanței in farfurii.

Conținutul acestui articol NU este plătit, acesta NU este un advertorial și reprezintă doar o opinie. Restaurantele pe care le vizitez nu știu de venirea mea înainte să se întâmple, sunt un client absolut obișnuit, de la intrare până la ieșire, cu tot cu plata.

Pe mine mă găsiți aici: https://www.facebook.com/emilmihailtatu