Ultimele stiri

Punctul de trecere a frontierei Rafah a fost redeschis. Cei 51 de români care aveau permisiune de tranzit vor fi evacuați

Sursă foto: Facebook/Ministerul Afacerilor Externe

Ministerul Afacerilor Externă anunţă redeschiderea punctul de trecere Rafah, dintre Gaza şi Egipt. Astfel, cei 51 de cetățeni români și membri de familie care aveau deja permisiune de tranzit vor fi evacuați joi.

În continuarea informaţiilor privind demersurile pentru evacuarea din Fâşia Gaza a cetăţenilor români şi membrilor de familie care au solicitat acest lucru, Ministerul Afacerilor Externe precizează că, potrivit informaţiilor din teren, punctul de trecere a frontierei Rafah a fost redeschis, fiind reluat tranzitul pentru persoane. Astfel, astăzi vor continua procedurile de evacuare pentru cetăţenii statelor care primiseră, pentru data de 8 noiembrie a.c., permisiunea autorităţilor israeliene şi egiptene de a tranzita punctul de trecere Rafah către Republica Arabă Egipt (R.A.Egipt), inclusiv pentru cei 51 de cetăţeni români şi membri de familie”, transmite MAE.

Echipele consulare mobile din cadrul Celulei de Criză MAE vor realiza demersuri pentru evacuarea în Egipt a grupului de 51 români şi membri de familie, pe parcursul zilei de joi, cu respectarea tuturor procedurilor specifice impuse, având în vedere că aceştia au fost informaţi de către reprezentanţii Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah.

Reamintim că 93 de români şi membri de familie din Gaza au fost aduşi în ţară miercuri seară: Momente emoționante pe aeroportul Otopeni. Primii români evacuați din Fâșia Gaza au ajuns în țară: „Au rămas acolo, mama, frate, surori, am plecat și i-am lăsat”