Ultimele stiri

INML confirmă: Dorian Popa a consumat droguri. Europol: „S-a confirmat prezența în organism a canabisului și nu e de la inhalarea involuntară de la alți fumători”

Sursă foto: captură video

Analiza toxicologică în cazul lui Dorian Popa arată că influencerul a consumat canabis înainte de a se urca la volan, anunță presa centrală. Și Sindicatul Europol a confirmat pe rețelele de socializare.

Influencerul le declarase polițiștilor că, în noaptea în care a fost oprit, nu consumase canabis, ci că aflat la o petrecere, ar fi inhalat fum de la alte persoane. Însă, raportul întocmit de medicii legiști îl contrazice.

Pentru toți cei care ne-au certat pentru clarificările legate de incidentul cu Dorian Popa, lăsăm mai jos dovada vie (poza) că scenariul anticipat s-a îndeplinit.
Azi a fost finalizat și raportul toxicologic realizat de Institutul Național de Medicină Legală iar rezultatul se pare că nu a fost influențat de cursul euro.
S-a confirmat prezența în organism a cannabisului, și nu…nu e de la inhalarea involuntară de la alți fumători”, a transmis Sindicatul Europol.


Reamintim că în urmă cu o săptămână, în Domnești, Dorian Popa a fost prins sub influența drogurilor în timp ce conducea un Lamborghini, fiind în halat. Testul efectuat de polițiști pe loc a scos la iveală faptul că acesta consumase canabis: Constănțeanul Dorian Popa ar fi fost prins drogat la volanul bolidului său de lux