Ultimele stiri

Bărbat suspectat că ar fi fost drogat, prins la volanul unui autoturism cu numere de înmatriculare false, în Agigea

Sursă foto: IPJ Constanța

Dosar penal pentru un bărbat prins la volanul unui autoturism cu numere de înmatriculare false, aparținând unui alt vehicul, radiat din circulație. Mai mult, în urma testării cu aparatul drugtest, există suspiciunea că ar fi consumat substanțe psihoactive.

La data de 18 octombrie, în jurul orei 18.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 45 de ani, care a condus un autoturism neînmatriculat, pe D.N. 38, în comuna Agigea.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că autoturismul avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare false, ce aparțin unui alt vehicul, radiat din circulație.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul drugtest, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, transmit reprezentanții IPJ Constanța.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.