Ultimele stiri

FPIOR: Operatorii HoReCa nu mai acceptă modul de taxare și colectare a drepturilor de autor în hoteluri și restaurante

Sursă foto: pixabay.com

Un grup de lucru va fi constituit pentru schimbarea metodologiei învechite şi incorecte de plată şi repartizare a remuneraţiilor către titularii de drepturi de autor, în funcţie de utilizarea reală, informează Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR).

Operatorii din HoReCa suportă, de ani la rând, nerespectarea prevederilor legale actuale (comunicarea publică de opere muzicale se gestionează în continuare colectiv, deşi prevederea legală, contrară prevederilor europene, a fost abrogată încă din ianuarie 2019!!!), şi s-au săturat sa tolereze ignorarea totală a legislaţiei europene (chiar şi după ce CJUE a confirmat o prevedere extrem de clară din Directiva 2001/29, în România utilizatorii sunt, în continuare, obligaţi să achite remuneraţii pentru simplul fapt că deţin orice fel de echipament şi fără ca organismele de gestiune colectivă să facă dovada că în locaţii a fost difuzată muzică sau operă audiovizuale!)”, a menţionat Corina Martin, Secretar General al FPIOR.

Ea a subliniat că, în România, „a continuat nestingherită nesocotirea totală a hotărârilor Curţii Europene de Justiţie, pe acest subiect!

Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii, Asociaţia Correct, FIHR – Federaţia Industriei Hoteliere din Romania şi HORA au stabilit, în premieră, de comun acord cu organismele de gestiune colectivă şi asistaţi de Cabinet de Avocat Robert Bucur, o metodologie care să ofere utilizatorilor transparenţă, condiţii cinstite şi tarife proporţionale cu gradul real de utilizare”, se mai precizează în comunicat.

Potrivit sursei citate, printre cele mai importante propuneri menţionate sunt:

  • plata doar pentru camerele ocupate;
  • plata doar pentru opere audiovizuale acolo unde se utilizează acestea (în prezent, contrar hotărârii CJUE în Cauza C-147/19, metodologiile prevăd plata, în cazul deținerii unui televizor, și pentru fonogramele care fac parte deja din aceste opere audiovizuale);
  • plata proporțională cu repertoriul utilizat (spre exemplu, dacă repertoriul de opere audiovizuale sau de prestații artistice în domeniul audiovizual a fost comunicat de televiziunile retransmise în camere doar în proporție de 10% din totalul comunicărilor, nu putem fi obligați să achităm întreaga valoare a remunerației)
  • organismele de gestiune colectivă trebuie să fie transparente, conform legii, în relația cu utilizatorii și să pună la dispoziția acestora repertoriul pe care îl reprezintă, în cazurile de gestiune colectivă extinsă, facultativă sau pe bază de mandat special
  • lipsa obligativității de plată atunci când proprietarul unui spațiu (restaurant, sală de evenimente, etc.) pune la dispoziția clienților doar locația și asigură serviciile de servire a mesei sau a băuturilor (în prezent, proprietarul este obligat la plata remunerațiilor pentru trupa sau DJ-ul contractat de terți la evenimente)
  • plata să se facă pentru perioada reală (în acest moment, dacă activitatea de comunicare publică începe în data de 30 sau 31 a lunii, se datorează plata pe întreaga lună!)
  • comunicarea de date pentru repartizarea cât mai corectă a sumelor încasate (în prezent, toate sumele încasate merg într-un ”fond comun” care, mai apoi, se împarte după o serie de criterii subiective care nu au legătură cu utilizarea reală).
    Practic, propunerea noastră este ca utilizatorul să ofere informații exacte despre ceea ce a utilizat sau, în lipsa acestora, să indice posturile de radio sau televiziune cel mai des utilizate)
  • obligativitatea informării utilizatorilor asupra obligației de plată și emiterea facturii fiscale pentru perioada curentă (în acest moment, ogc-urile emit facturi pe pentru perioade de acum 2 sau 3 ani)
  • plata remunerației compensatorii după utilizare (anumite remunerații sunt ”compensatorii”, adică titularul de drepturi nu se poate opune comunicării publice însă, DUPĂ ce aceasta a fost realizată, trebuie compensat). În acest moment, absolut toate ogc-urile cer banii în avans, chiar înainte cu o lună de perioada comunicării publice.
  • aplicarea dobânzii legale pentru neplată sau întârziere la plată (în acest moment legea plafonează aceste penalități însă o serie de instanțe au dat soluții pe baza metodologiei, obligând utilizatorii la plata unor penalități de 0,1 sau 0,5% pe zi de întârziere și pentru perioadele de după modificarea legii, 4 aprilie 2022)
  • obligativitatea ca procesele verbale să fie semnate de un martor și să existe înregistrări audio-video cu echipamente omologate (în prezent, inspectorul ogc-ului întocmește un proces verbal care să-i folosească personal și asociației pentru care lucrează, fără nicio dovadă)
  • tarifele propuse de noi sunt, în cazul unităților de cazare, pe cameră (în prezent, marea majoritate a metodologiilor prevăd un tarif unic pentru unități de cazare de la 1 la 50 de camere, ajungându-se la situațiile absurde în care unii utilizatori plătesc de 50 de ori mai mult ca alții).

Una dintre cele mai importante modificări propuse este metodologia unică pentru întregul domeniu HoReCa (în acest moment există 5 metodologii cu condiții și tarife diferite, multe dintre ele nefiind cunoscute de utilizatori). Continuăm să lucrăm pe acest proiect, până la corecta reașezare a tarifelor și condițiilor de aplicabilitate!”, se mai arată în comunicat.