Oamenii legii au reuşit să o identifice pe tânăra găsită moartă în această dimineaţă pe plaja din Mamaia Nord. Deşi iniţial se veficula că aceasta are 25 de ani, poliţiştii au stabilit că are 34 de ani şi era cunoscută în lumea muzicii ca DJ Lalla.
Laura Roșca (34 ani) din Turda (Cluj), a fost găsită fără suflare, pe o plajă din Mamaia Nord, de câțiva turiști aflați la plimbare. Oamenii au sunat la 112 pentru a cere ajutor, însă cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.
Laura Roșca era îmbrăcată într-un tricou de înot și slip, iar pe corpul său nu au fost găsite urme vizibile de violenţă, ceea ce face ca prima ipoteză luată în calcul de anchetatori să fie cea a înecului.
La data de 28 septembrie, în jurul orei 10.20, poliţişti din cadrul Poliţiei staţiunii Mamaia au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe plajă, se află cadavrul unei persoane de sex feminin. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Cadavrul nu prezenta urme vizibile de violenţă. În cauză, cercetările continuă, în vederea stabilirii, cu exactitate, a împrejurărilor producerii evenimentului”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.