Ultimele stiri

Bebelus găsit fără suflare într-un sac menajer pe o plajă din Eforie: „Nu pot să-mi revin…nu pot să-mi revin”

Foto cu rol ilustrativ Sursa foto: Pexels

La data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 09.20 , polițiști din cadrul Poliției stațiunii Eforie au fost sesizați cu privire la faptul că, pe o plajă, a fost găsit cadavrul unui făt.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Cercetările în acest caz sunt în curs de efectuare.

Bărbatul care a găsit scena macabră și a raportat-o autorităților a vorbit pentru Antena 3 CNN:

  • „Eu am găsit și am anunțat oamenii de aici, de la plajă și am zis că nu vine să cred ce am găsit. M-am uitat mai bine. Un săculeț menajer închis. Nu pot să-mi revin…nu pot să-mi revin.”, a povestit bărbatul.
  • „Sunt în concediu cu soția de câteva zile. Se întâmplă și vreau să las un mesaj celor tineri: dacă faceți copii, creșteți-i, creșteți-i!”, a adăugat acesta.

UPDATE.

Ca urmare a sesizării, din data de 17 septembrie a.c., cu privire la faptul că, pe o plajă din stațiunea Eforie, a fost descoperit cadavrul unui făt, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:

În cauză, s-a stabilit că este vorba de un cadavru de sex bărbătesc.

Acesta a fost transportat la morgă, în vederea efectuării necropsiei.

Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului.

Alte articole

26 apr. 2021 5.28 pm

  Primăria Constanța, prin SC Confort Urban SRL,  va iniția un proiect de management de trafic în vederea resistematizării rutiere din zona Delfinariu, care tratează problema mobilității…

05 apr. 2024 3.12 pm

În noaptea de 4 spre 5 aprilie, în jurul orei 02.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale au depistat în flagrant delict doi bărbați,…

09 nov. 2023 9.32 pm

Naţionala de baschet feminin a României a învins joi, la Constanţa, reprezentativa Islandei, scor 82-70 (45-38), în primul meci din grupa F a preliminariilor Campionatului European din 2025. Principalele…

06 feb. 2024 8.28 pm

Petrică Leașcu, denunțătorul în cazul lui IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a fost audiat, ieri, la DNA Constanța. Fostul preot, care l-a filmat pe Teodosie punând la cale o afacere prin cumpărare…

20 feb. 2024 10.29 am

Polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră și al formațiunilor rutiere au desfășurat în perioada 14-18 februarie o amplă acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze…

03 nov. 2022 2.21 pm

Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat amânarea programului casare autovehicule pentru anul viitor, transmite Primăria Constanța prin intermediul unui comunicat de presă. Administrația…