Site icon ConstanțaTV

UEFA a anunțat că fiecare meci va începe cu un moment de reculegere pentru victimele din Maroc

(Sursa foto: Facebook/ UEFA)

UEFA a transmis faptul că victimele cutremurului din Maroc vor fi comemorate printr-un moment de reculegere ţinut la începutul fiecărui meci de sub egida forului european, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul acestora.

Un cutremur foarte puternic a lovit Marocul în noaptea de vineri spre sâmbătă, provocând moartea a peste 2.000 de persoane și afectând peste 300.000 de persoane din Marrakesh și din împrejurimile, anunță Biroul ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare (OCHA), relatează BBC.

Cutremurul care s-a produs în jurul orei locale 23.00 a avut o magnitudine de moment de 6,8, dar s-a produs la o adâncime de numai 18,5 kilometri, ceea ce a făcut ca efectele sale să fie mai severe şi mai ample, arată G4Media.ro.Supravieţuitorii și-au petrecut noaptea în aer liber în Munţii Atlas, după ce seismul a distrus case şi sate întregi, având cel mai ucigător bilanţ din ultimele şase decenii.

Ministerul Afacerilor Externe precizează că, până în acest moment, potrivit informaţiilor obţinute de Ambasada României la Rabat, nu există cetăţeni români printre victimele cutremurului produs în Maroc.

MAE aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României la Rabat: +212 537 72 14 93 şi +212 537 20 74 01, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Exit mobile version