Ultimele stiri

Ministrul Muncii a efectuat o vizită inopinată la Casa Județeană de Pensii Constanța

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, doamna Simona Bucura-Oprescu, a efectuat, în cursul zilei de vineri, 01 septembrie 2023, o vizită inopinată în Constanța, la sediul în care își desfășoară activitatea Casa Județeană de Pensii, Inspectoratul Teritorial de Muncă și Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială.

Scopul vizitei doamnei ministru a fost acela de a discuta personal atât cu beneficiarii cât și cu angajaţii instituțiilor, pentru a analiza realitatea din teren și nu în ultimul rând pentru a se informa direct cu privire la problemele cu care se confruntă aceștia.

Vizita s-a desfășurat vreme de mai multe ore, timp în care doamna ministru a purtat discuții directe atât cu pensionarii cât și cu agenții economici aflați la sediul celor trei instituții, după care a stat de vorbă cu toți salariații solicitând informații cu privire la modul în care se poate îmbunătăți concret activitatea în domeniul specific de activitate.