Stelian Ion, deputat USR și fost ministru al Justiției, a făcut declarații despre explozia de la Crevedia, declarându-se revoltat.
- „Guvernarea PSD a constatat acum că „nu a fost făcut suficient” la nivel național pentru marii arși, iar Marcel Ciolacu este mulțumit că azi noapte s-a acționat „exemplar”. Nu e deloc clar cât de exemplar s-au respectat procedurile când au fost trimiși pompierii și cum a fost securizată zona de la stația GPL din Crevedia”, a scris Stelian Ion pe Facebook.
- „Nicolae Bănicioiu spunea în 2015, după tragedia Colectiv, că „nu avem nevoie de nimic (…), medicii noştri pot gestiona situaţia”. Cătălin Predoiu spunea dimineață, după exploziile de la Crevedia, că „doctorii ne-au spus că pentru ce provocări sunt acum au tot ce le trebuie”. Exploziile de la Crevedia nu ar fi avut loc dacă firma de GPL a familiei unui baron PSD ar fi închis cu adevărat activitatea în zonă, după ce nu mai avea autorizație, iar autoritățile locale nu ar fi tăcut complice, fără să îi deranjeze pe șmecherii care încălcau flagrant legea, efectuând activități ilegale cu gaz în zona deținută de fiul unui primar PSD. Episodul Colectiv se repetă și este clar că președintele Iohannis, care se declară acum „ profund îndurerat”, nu a făcut nimic în cele două mandate pentru a îmbunătăți lucrurile, deși s-a cățărat politic pe tragedia de la Colectiv”, a adăugat președintele USR.
Președintele USR, Cătălin Drulă, consideră că premierul Ciolacu trebuie să clarifice „de urgență” cum a putut exista un întreg mecanism politic de susținere a ilegalității evidente de la Crevedia și să comunice măsurile luate.
- „De trei ani, mai precis din 2020, depozitul GPL din Crevedia funcționează ilegal și nestingherit de nimeni. Cronologia unei caracatițe PSD-PNL dinaintea coaliției prezente”, comentează Drulă, subliniind că în 30 iulie, 2020, ISU a acționat, în urma sesizărilor primite, descoperind o pompă neomologată, astfel că autorizația de incendii a fost anulată, iar firma fiului primarului PSD din Caracal a fost amendată cu 10.000 de lei
În urma acelui control, ISU a notificat:
-
- Consiliul Județean Dâmbovița – condus de Alexandru Oprea (PSD, fost șef al SRI Dâmbovița), urmat de Corneliu Ștefan (PSD)
- Primăria Crevedia – condusă de Florin Petre (PSD)
- Registrul Comerțului Dâmbovița – Smaranda Brebeanu (numită pe filieră PSD)
- Prefectura Dâmbovița – condusă de Aurelian Popa (PNL)
- Agenția pentru Protecția Mediului – condusă de Viorel Toma (ALDE, faimosul șef care s-a angajat prin semnătură pe el însuși
„În 30 septembrie, 2020, Firma fiului primarului PSD închide doar pe hârtie punctul de lucru de la Crevedia, în urma unei decizii AGA. Registrul Comerțului condus pe filieră PSD notifică ISU că punctul de lucru a fost închis. În 26 august 2023, explozie la depozitul GPL, depozit care nu mai trebuia să existe de trei ani. Două persoane își pierd viața, 41 de răniți sunt internați în spitale (dintre care zeci de salvatori), victime cu arsuri grave sunt transportate în Belgia, Italia, Austria și Germania. 3.000 de persoane sunt evacuate”, a adăugat liderul USR.