Ultimele stiri

Universitatea Ovidius din Constanța a organizat conferința „Perspective de dezvoltare durabilă în Dobrogea”

Sursă foto: Facebook/Universitatea „Ovidius” din Constanța

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), în colaborare cu Patronatul Societăților din Construcții (PSC) și Zona Metropolitană Constanţa – Primăria Municipiului Constanța a organizat joi, 27 iulie 2023, conferința „Perspective de dezvoltare durabilă în Dobrogea. Proiecte de infrastructură și obiective de construcții dedicate comunității constănțene 2023 – 2026”.

La eveniment au participat peste 80 de reprezentanți ai mediului universitar, ai autorităților publice și ai companiilor din sectorul construcțiilor și al ramurilor conexe din Constanța.

În cadrul conferinței participanții au dezbătut teme specifice legate de proiectele din domeniul construcțiilor dezvoltate de către autoritățile locale și au fost prezentate cele mai eficiente resurse oferite de Patronatul Societăților din Construcții, pentru a susține agenții economici din Dobrogea în vederea implementării proiectelor.

Acest eveniment se înscrie într-o serie amplă de acțiuni pe care universitatea noastră le organizează alături de colaboratori tradiționali din mediul socio-economic, ce consolidează parteneriatele instituției și deschid, totodată, noi oportunități profesionale pentru studenții Facultății de Construcții, prin intermediul programelor de practică, internshipuri-lor și burselor private de care aceștia beneficiază și care reprezintă un atu evident al facultății. Această realitate este subliniată de numărul record al candidaților care s-au înscris la Facultatea de Construcții în cadrul acestei sesiuni de admitere”, precizează conf. univ. dr. Raluca Andreea Trandafir, prorector pentru fonduri structurale și relația cu mediul socio-economic din cadrul UOC.

Alte articole

31 ian. 2025 6.49 pm

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, în baza ordonanței de delegare emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, au pus în executare…

11 mai 2023 5.45 pm

La data de 11 mai a.c., în jurul orei 13.55, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 5 Poliție au fost sesizați, prin SNUAU 112, de directorul Școlii Generale nr. 33 Anghel…

11 oct. 2024 10.11 am

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină vineri, 11 octombrie, pe DN 39, între localitățile Tuzla și Costinești. Potrivit…

16 nov. 2023 1.14 pm

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină pe DN2A, la intersecția cu localitatea Ghindărești, acolo unde două mașini…

27 mart. 2025 11.33 am

Miercuri, 26 martie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității Economico – Financiare au efectuat activități de control la un container aflat în Portul Constanța.…

09 ian. 2024 10.15 am

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică de ger și temperaturi extrem de scăzute în țară, dar și un cod galben de intensificări ale vântului pentru mai multe…