Ultimele stiri

Vechiul stadion „Gheorghe Hagi” a devenit istorie / La eveniment au participat sute de constănțeni dar și politicieni și sportivi

stadion gheorghe hagi (sursa foto: Primăria Constanța)

Sute de oameni au pășit, ieri, pentru ultima oară pe gazonul stadionului din strada Primăverii înaintea demolării acestuia în cadrul evenimentului „Arena de 10”.

La ceremonia care a dat startul oficial la demolarea arenei au participat primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian-Ioan Veștea, reprezentanți ai autorităților publice centrale, regionale și locale, alături de cele mai mari nume ale sportului constănțean, în frunte cu Gheorghe Hagi, antrenori și sportivi de la Farul Constanța și CSM Constanța.

„Nu putem cuantifica iubirea, efortul şi devotamentul arătat de Gică Hagi României şi nici nu putem evalua cât de mult a dat România înapoi Regelui. Însă momentul de astăzi, aşa cum este el, mă face fericit să pot fi prezent şi să fac un prim pas din partea Guvernului României, pe care sunt onorat să îl reprezint aici, la Constanţa, ca ministru al Dezvoltării. În vara lui 2024 îl găsim pe Gheorghe Hagi din nou campion ca antrenor, manager şi mentor şi demarăm astăzi un proiect prin care să-i putem oferi lui, Farului şi Constanţei un loc unde sportul şi performanţa să fie mereu la cea mai înaltă performanţă: noul stadion Gheorghe Hagi”, a transmis Adrian-Ioan Veștea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

Construcția arenei a început în anii 1950, sub conducerea arhitectului Ioan Pușchilă, fiind inaugurată pe 23 august 1954. În anii 1970, stadionul a fost supus unui proces de modernizare, prin suplimentarea capacității arenei.

După 73 de ani, stadionul va fi fi pus la pământ pentru a face loc unui complex multifuncțional unic. Pe amplasament se va realiza un stadion de fotbal cu o capacitate de 18.500 de locuri, care va beneficia de funcțiunile și suprafețele necesare încadrării în categoria IV UEFA și un stadion de atletism cu o capacitate de 1.000 de locuri.

De asemenea, clădirea stadionului va integra și o serie de funcțiuni complementare: săli de antrenament- atletism indoor, squash/tenis de masă și fitness, centru de conferințe, spațiu expozițional, spații administrative, spații comerciale și zone de loisir.

Proiectul este realizat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții și UAT Constanța și are valoarea de 379.000.000 lei fără TVA, fiind cofinanțat de la bugetul local în cuantum de 48.000.000 lei fără TVA pentru lucrări de construcții și 5.000.000 lei fără TVA pentru asigurarea de utilități.

Mai multe detalii despre acest subiect: