Ultimele stiri

Tânăr de 23 de ani prins a doua oară conducând fără permis în Constanța

Sursa foto: IPJ Constanța

La data de 8 iulie a.c., în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Constanța au identificat un bărbat, de 23 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Titus Budac, din municipiul Constanța, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.

La data de 23 iunie a.c., acesta a mai fost depistat, de polițiști din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Constanța, în timp ce conducea un autoturism având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.