Ultimele stiri

Studenții Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, practică marinărească în Marea Mediterana și Marea Neagră

(sursa foto: Forțele Navale Române)

 

Nava-școală „Mircea” va pleca luni, 3 iulie 2023, ora 11.00, din portul militar Constanța,  în marșul internațional de instrucție din acest an, având la bord 67 de studenți din anul II de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și 12 studenți străini de la academii partenere din Bulgaria (2), Germania (2), Polonia (2), Turcia (2), Letonia (2), Spania (1), Italia (1).

Pe durata celor 28 de zile, velierul va acosta în Porturile Pireu (Grecia), Taranto (Italia) și Izmir (Turcia). Tinerii cadeți prezenți la bordul navei se vor instrui sub supravegherea instructorilor din Academia Navală „Mircea cel Bătrân” de la bordul navei, scopul marșurilor de instrucție fiind acela de a le forma viitorilor ofițeri ai Forțelor Navale Române și ai Poliției de Frontieră – Garda de Coastă deprinderile specifice carierei alese.

Pe timpul staționării în cele trei porturi, nava-școală „Mircea” va avea și o importantă misiune de reprezentare, velierul fiind declarat oficial, în anul 2019, Ambasador Onorific în Serviciul României, iar în anul 2022 Ambasador al României Sustenabile. De asemenea, nava simbol a Forțelor Navale Române va promova în porturile în care va ajunge tradițiile marinărești și școala românească de marină. În toate cele trei porturi, velierul va fi deschis pentru vizite.

Ceremonia de plecare a navei va avea loc luni, 3 iulie, începând cu ora 10.00. Velierul va reveni în portul militar Constanța la data de 31 iulie 2023.

Alte articole

29 sept. 2024 9.20 am

Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că, începând de astăzi, 29 septembrie 2024, în Dobrogea va fi instituit COD PORTOCALIU pentru următoarele fenomene meteo: ploi torențiale și…

26 aug. 2024 9.27 pm

Cadrele medicale ale Serviciului Județean de Ambulanță Constanța au fost solicitate să intervină luni, 26 august, în municipiul Constanța. Potrivit primelor informații, o mașină s-a răsturnat…

10 apr. 2025 10.59 am

Un nou caz grav de nerespectare a normelor de igienă și siguranță alimentară a fost descoperit în inima Constanței. Restaurantul Sofra, un local cunoscut de către mulți constănțeni, a fost…

26 oct. 2023 11.33 am

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, au descoperit în Portul Constanţa Sud, într-un container…

29 apr. 2025 2.08 pm

În perioada 23 – 25 aprilie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu au desfășurat o acțiune de verificare a modului în care societățile comerciale…

02 apr. 2023 12.51 pm

La data de 31 martie a.c., în jurul orei 20.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 5 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, doi minori, de 15 ani, respectiv…