Un incident tensionat a avut loc la data de 24 iunie, la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța. Un credincios l-a întrerupt pe ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, chiar în timp ce acesta predica. Arhiepiscopia Tomisului a transmis un mesaj prin intermediul rețelei sociale Facebook, clarificând situația.
Reprezentanții Arhiepiscopiei au declarat prin intermediului comunicatului faptul că serviciul de Contabilitate nu cunoaște persoana în cauză.
„Referitor la incidentul petrecut în seara zilei de sâmbătă, 24 iunie 2023, la Catedrala arhiepiscopală din Constanța, în care o persoană care s-a prezentat drept „nepotul părintelui Dumitru Stănei” a tulburat slujba Acatistului, oficiată de către IPS Teodosie, Arhiepiscopia Tomisului precizează următoarele:
– serviciul de Contabilitate nu cunoaște cine este persoana în cauză și nici nu există vreo datorie în acest sens;
– nici IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, nu cunoaște persoana respectivă și nici că ar avea vreo datorie financiară față de aceasta;
– faptul că bărbatul a ales să se comporte în acest fel ne face să ne întrebăm dacă nu cumva la mijloc e vorba de probleme de altă natură”, a scris Arhiepiscopia Tomisului pe Facebook.
Citește mai mult: