Ultimele stiri

Bucureşteanul care a şocat Mamaia în urmă cu două veri a fost ridicat de procurorii DIICOT / Vlad Obu este acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și instigare publică

(sursa foto: DIICOT)

Cu două veri în urmă, Vlad Obu, un apropiat al fraților Tate se afla în atenția autorităților din Constanța pentru videoclipurile pe care acesta le postase pe rețelele sociale din stațiunea Mamaia. Bărbatul a cerut atunci unei femei să-și omoare copilul în schimbul unor sume de bani şi a aruncat cu un scaun de la balcon, imortalizând aceste momente.

Poliţiştii din Constanţa s-au autosesizat în anul 2021 în urma apariției videoclipurilor în mediul online: „Poliţiştii efectuează cercetări în vederea stabilirii identităţii tuturor persoanelor implicate şi luarea masurilor legale care se impun. Menţionez faptul că până la acest moment nu a fost depusă nicio plângere”, a spus Andreea Iliescu, purtător de cuvânt IPJ Constanţa. De asemenea, reprezentanții IPJ a au declarat la acel moment faptul că „în urma apariției în spațiul public a imaginilor respective, vă comunicăm faptul că polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări în vederea stabilirii identității persoanelor implicate și luarea măsurilor legale care se impun. Menționăm faptul că, până la acest moment, nu a fost depusă nicio plângere, iar pe această cale, rugăm persoanele implicate să ofere sprijin organelor de cercetare penală”.

Același personaj monden, apropiat al fraților Tate, este în atenția procurorilor DIICOT, potrivit surselor G4MEDIA, după ce mai multe percheziții ale DIICOT pentru destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în trafic de persoane, au avut loc marți dimineață, potrivit unui comunicat de presă.

„La data de 13 iunie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au pus în aplicare 13 mandate de percheziție domiciliară, în municipiile București și Cluj-Napoca și în județul Ilfov, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și instigare publică”, se arată în comunicatul DIICOT.

„În cauză, s-a reținut că, în cursului anului 2021, 3 persoane ar fi constituit un grup infracțional organizat, în vederea comiterii infracțiunii de trafic de persoane. Bănuiții ar fi creat un sistem prin care ar fi recrutat mai multe persoane vătămate, pe care le-ar fi determinat, inclusiv prin acte de violență, să producă materiale cu conținut sexual, explicit, pentru o platformă online dedicată adulților și/sau să producă materiale pornografice prin videochat, beneficiile materiale astfel obținute fiind însușite aproape integral de către persoanele bănuite”, se mai arată în sursa citată.

Persoanele vătămate au fost recrutate prin inducere în eroare cu privire la intenția de a întemeia o relație de căsătorie/concubinaj și existența unor sentimente de iubire (metoda loverboy).

„De asemenea, în vederea fidelizării persoanelor vătămate și pentru a se asigura că acestea vor desfășura activitățile strict în beneficiul membrilor grupului, li s-a impus tatuarea numelui și/sau chipului membrului din grup care se ocupa de exploatarea sa”, arată DIICOT.

Până în prezent au fost identificate 7 persoane vătămate care au fost exploatate sexual de grupul infracțional organizat.
La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Serviciul Teritorial Cluj sunt conduse, în vederea audierii, 31 de persoane.

 

Alte articole

21 nov. 2023 10.09 am

Primăria municipiului Constanța anunță că pe străzile Bogdan Petriceicu Hașdeu și Salcâmilor vor fi instituite noi reguli de circulație, începând cu data de 22 noiembrie. Circulația rutieră…

30 apr. 2025 2.28 pm

În contextul deschiderii Festivalului du Bonheur la Mamaia Nord, Horia Constantinescu, președintele CJPC Constanța, a fost prezent la fața locului pentru a verifica respectarea normelor în rulotele…

02 oct. 2023 7.36 pm

Un bărbat a fost amendat, apoi imobilizat de jandarmi după ce a ameninţat o persoană cu un cuţit în timpul unui concert ce avea loc în Piaţa Ovidiu. Reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi…

24 nov. 2023 7.16 pm

Două femei au fost reţinute după ce un copil în vârstă de 10 ani a fost găsit legat de mâini şi de picioare într-o locuinţă din oraşul Hârşova, judeţul Constanţa. Potrivit Inspectoratului…

12 dec. 2024 1.18 pm

Primăria Constanţa le recomandă conducătorilor auto să evite astăzi circulația pe strada Oituz, tronsonul cuprins între strada Pictor Ion Andreescu și strada Maramureș. Echipele Confort Urban…

22 sept. 2024 8.24 pm

Un accident rutier a avut loc în municipiul Constanța, la intersecția străzilor Baba Novac și Biruinței, implicând un autoturism și o motocicletă. La fața locului au intervenit echipaje de urgență,…