Ultimele stiri

Prima reacție a Rompetrol despre incidentul de la Rafinăria Petromidia din Năvodari în urma căruia o persoană și-a pierdut viața

(sursa foto: Rompetrol - KMG International)

Rompetrol a transmis, sâmbătă, prima reacție după incidentul ce a avut loc la Rafinăria Petromidia din Năvodari, în urma căruia un angajat și-a pierdut viața iar altul a fost rănit, după ar fi căzut într-un rezervor de azot.

Potrivit Rompetrol, incidentul a avut loc pe platforma Petromidia Năvodari, partea de petrochimie, la instalația de polipropilenă.

Doi angajați ai Rompetrol Rafinare au fost afectați, în cadrul unei manevre uzuale de lucru – prepararea stabilizatorului pentru producția de granule de polimeri”, se arată în comunicatul remis de Rompetrol.

De asemenea, compania precizează că a demarat o investigație internă pentru determinarea cauzelor incidentului

Echipele de interventie private și publice au fost la fața locului și au depus toate eforturile pentru stabilizarea și salvarea acestora. În prezent, o persoană, care a răspuns manevrelor de resuscitare, a fost transportată la Spitalul Județean Constanta, iar pentru a doua persoană a fost declarat decesul.
Suntem alături de familiile colegilor noștri și îi asigurăm de întregul suport al Rompetrol Rafinare.
Compania a demarat o investigație internă și colaborează strâns cu toate autoritățile competente, pentru determinarea cauzelor incidentului”, potrivit comunicatului.

Context:

Pompierii militari din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină sâmbătă, în jurul orei 17:20, la Rafinăria Petromidia din Năvodari. Potrivit primelor informații, două persoane ar fi căzut într-un rezervor de azot.