Mai multe mașini au fost implicate în Cluj într-un grav accident în care a fost implicat și un autoturism al poliției, mai exact noul BMW Seria 3. Evenimentul s-a produs pe un bulevard din municipiul Cluj-Napoca, transmite ISU Cluj citați de ProTV.
Potrivit informațiilor din teren, în accident au fost implicate patru mașini, printre care și noua autospecială a poliției. Agentul care se afla la volanul autoturismului ar fi tras de volan izbindu-se de o altă mașină care circula pe sensul opus, după ce a evitat un alt autoturism care ar fi făcut o manevră riscantă.
Ce declară poliția
„La data de 24 aprilie a.c., pe strada Theodor Mihali din Cluj Napoca, a fost înregistrat un accident rutier, în care au fost implicate 4 autovehicule, dintre care o autospecială de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier”, a transmis, luni, IPJ Cluj, citați de Spot Media
Reprezentanții IPJ Cluj au făcut declarații cu privire la cum s-a produs accidentul
„Autospeciala de poliţie se afla în deplasare pe banda 2 de circulaţie, în acelaşi sens de mers, iar conducătorul auto ar fi încercat să evite coliziunea cu acesta, efectuând un viraj la stânga. Astfel, în urma acestei manevre, autospeciala de poliţie a intrat în coliziune cu autoturismul din sensul opus, ulterior aceasta fiind proiectată în autoturismul condus de bărbatul de 41 de ani, iar ulterior într-un alt autoturism”, a mai precizat sursa citată. De asemenea, „în urma evenimentului, cei doi poliţişti aflaţi în autospecială au necesitat îngrijiri medicale de specialitate”, a mai precizat Poliţia. În cauză, sunt efectuate cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanţelor în care s-a produs evenimentul.