Ultimele stiri

Farul Constanța a învins CFR Cluj într-un meci important pentru titlu / Gheorghe Hagi: „Se naște ceva frumos la Constanța. Se aprinde flacăra care la un moment dat era stinsă.”

Sursa foto: Captură video / FARUL TV

Farul Constanța a câștigat pe teren propriu meciul cu CFR Cluj, din etapa a 5-a din play-off-ul Superligii, scor 1-0. Golul victoriei a fost marcat de către Adrian Mazilu, după ce Tudor Băluță i-a oferit o pasă excelentă și l-a lăsat pe atacantul în vârstă de 17 ani cu poarta goală.

Echipa constănțeană se distanțează astfel în clasamentul SuperLigii de CFR Cluj, ocupanta locului secund și principalul contracandidat la titlu. Farul are un avans de patru puncte în acest moment iar astfel se prefațează în urma victoriilor foarte importante din ultima perioadă drumul către titlul de campioana României.

Gheorghe Hagi: „Se naște ceva frumos la Constanța. Se aprinde flacăra care la un moment dat era stinsă.”

N-am cum să ascund fericirea. Pierdusem ultimul meci și am reacționat excelent contra celei mai experimentate echipe din campionat, o echipă foarte bună pe contraatac și pe atac pozițional. Era important să facem un meci bun în fața unui public numeros. Se naște ceva frumos la Constanța. Se aprinde flacăra care la un moment dat era stinsă. Eu săream gardul ca să văd meciurile, revin aceste lucruri la Constanța. Lumea vrea să vadă Farul. Mergem înainte cu visul nostru, acela de a fi cei mai buni. Jucătorii cred că sunt foarte buni, asta e foarte important”, a declarat Gheorghe Hagi în cadrul conferinței de presă de la finalul partidei.

Tudor Băluță: „A fost o victorie muncită, ne-am bătut până în ultimul minut

”Ne doream toate cele trei puncte, la fel ca la fiecare partidă. Mă bucur foarte tare că am reușit, a fost o victorie muncită, ne-am bătut până în ultimul minut, ne bucurăm în seara asta și de mânie ne gândim la meciul următor. Sunt foarte mândru de echipă, foarte mândru de băieți.

A fost o poziție nouă pentru mine, mă bucur că mi-am ajutat echipa. Mă bucur că ne-a ieșit faza, cred că am făcut un meci complet, faze de atac și de apărare bune. Nu mă deranjează nici pe mine să câștig toate meciurile cu 1-0”, a declarat la finalul meciului Tudor Băluță, jucătorul Farului care a oferit pasa decisivă lui Mazilu.

Farul Constanța a reușit să încheie seria de noua partide fără eșec a campioanei CFR Cluj în urma victoriei de la Ovidiu din play-off. CFR înregistrase până acum în campionat cinci victorii şi patru egaluri.

Alte articole

04 mai 2024 8.02 pm

Gimnasta constănțeancă Sabrina Maneca Voinea a obţinut, sâmbătă, medalia de argint în finală la bârnă, iar Lilia Cosman s-a clasat pe locul 4, la Campionatul European de la Rimini. Sabrina…

14 aug. 2021 1.33 pm

  CFR Cluj – Farul 1-0: Farul Constanța a suferit vineri seară, prima înfrângere din acest sezon al Ligii 1, în etapa a 5-a. Singurul gol al partidei a fost înscris de Debeljuh, în minutul…

13 iun. 2024 3.32 pm

Farul Constanța și jucătorul Damien Dussaut au decis, de comun acord, încetarea relațiilor contractuale începând de astăzi. În vârstă de 29 de ani, fundașul dreapta Damien Dussaut a evoluat…

05 mart. 2024 5.52 pm

Simona Halep va putea reveni în competiţii, suspendarea sa fiind redusă de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la patru ani la nouă luni. TAS admite apelul depus de Simona Halep şi reduce perioada…

07 oct. 2024 10.16 am

Spectacolul cupelor europene revine, din 8 octombrie, la Sala Sporturilor! Handbaliștii de la CSM Constanța joacă, pentru al doilea an la rând, în grupele EHF European League, a doua în topul competițiilor…

08 ian. 2025 10.16 am

Formația feminină de baschet a CSM Constanța, campioana în exercițiu a României, a continuat să evolueze în condiții dificile, având în lot doar două senioare, Gabriela Irimia (34 de ani)…