Ultimele stiri

Patru minori au tâlhărit un tânăr, deposedându-l de telefonul mobil și suma de 10 lei / Doi dintre aceștia, cu vârste de 15 ani, respectiv 16 ani, au fost arestați preventiv

Sursa foto: Pexels

Urmare a cercetărilor efectuate într-un dosar penal, de polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Investigații Criminale, față de 4 minori, de 15 ani, respectiv 16 ani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de tâlhărie calificată și complicitate la tâlhărie calificată, care, la data de 20 martie a.c., în jurul orei 20.30, ar fi deposedat, prin amenințare, persoana vătămată, un minor, de 16 ani, de un telefon mobil și suma de 10 lei, la data de 21 aprilie a.c. aceștia au fost prezentați, Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța și instanței de judecată, cu propuneri corespunzătoare.

Față de doi dintre minori, de 15 ani, respectiv 16 ani, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Față de ceilalți doi minori, de 15 ani, respectiv 16 ani, instanța de judecată a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile. Cei doi au fost conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Alte articole

06 oct. 2023 6.50 pm

Tânărul care a urcat drogat la volan şi a ucis doi tineri a fost trimis în judecată, împreună cu părinţii săi. Vlad Pascu, Miruna şi Mihail au fost trimişi în judecată pentru trafic de…

02 feb. 2022 10.02 pm

  22 de noi sensuri unice vor fi introduse în zona centrală a municipiului Constanța, începând din 1 martie, anunță Primăria Constanța, într-un comunicat de presă. Problema mobilității…

21 sept. 2023 7.04 pm

Mai mulţi şoferi au rămas pietoni şi au fost date peste 200 de amenzi în urma unui control al polițiștii rutieri constănțeni cu ocazia unei acţiuni desfăşurate în cadrul Proiectului ROADPOL…

12 iul. 2024 11.29 am

Peste 270 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în cea de-a doua zi a festivalului „Beach, Please!” de la Costineşti. De asemenea, potrivit jandarmilor, patru persoane nu au fost lăsate…

29 oct. 2024 8.05 pm

România a raportat un focar de H5N1 în rândul păsărilor de curte, a anunţat marţi Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animalelor (WOAH), în condiţiile în care Europa se confruntă cu o…

08 iun. 2023 2.37 am

​Muzeul Național de Istorie a României, în parteneriat cu Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Muzeul Național al Marinei Române, anunță…