Un incident șocant a avut loc miercuri, 19 aprilie la Liceul cu Program Sportiv din Bacău. Un copil de 15 ani a amenințat un cadru didactic cu cuțitul în timpul unei ore de curs după ce profesoara l-a invitat pe elev să părăsească clasa pentru că deranja ora, potrivit presei locale.
Potrivit unor surse ale publicației Bacău.net, era de notorietate faptul că elevul ar fi purtat un cuțit la el, însa nimeni nu a luat nici o măsură.
Ce spune poliția?
„La data de 19 aprilie a.c., în jurul orei 13.00, Secţia 2 Poliţie Bacău a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112, de un bărbat, de 42 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în incinta unei unităţi de învăţământ, ar fi intervenit să aplaneze un comflict spontan între un elev şi un cadru didactic, elevul având asupra sa un obiect înțepător”, se arată în comunicatul remis de IPJ Bacău.
Purtătorul de cuvânt IPJ Bacău a declarat că profesorul a fost amenințat în urma unor discuții contradictorii
„La faţa locului, din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 19 aprilie a.c. un elev de 15 ani, aflându-se în sala de sport, pe fondul unor discuţii contradictorii cu profesorul, ar fi scos din rucsac un obiect înțepător şi l-ar fi ameninţat pe acesta, după care a părăsit incinta şcolii, abandonând obiectul. Minorul a fost identificat la scurt timp de către o patrulă de poliție din cadrul Secţiei 1 Poliţie și condus la sediu pentru audieri. Cazul a fost preluat de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară care au luat măsura reținerii tânărului de 15 ani, bănuit de comiterea infracţiunilor de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi ameninţare.” a transmis Catalina Paduraru – purtator de cuvant IPJ Bacau pentru BACĂU.net.
Inspectoratul Școlar Județean Bacău precizează că a deschis propria anchetă
“Astăzi s-a întrunit și comisia de violență de la nivelul unității de învățământ respective, pentru a stabili exact măsurile ce se impun în acest caz, iar Inspectoratul Școlar monitorizează deja în detaliu toate aceste aspecte.”, se arată în comunicatul remis de ISJ Bacău.