Întrucât se apropie alegerile din 2024, iar teama politicienilor de la putere de a fi trimiși în tribune este mare, populismul cu apret electoral a sprintat din nou. Și cum era bătător la ochi să majoreze salariile loialiștilor bugetari, s-au gândit să mai inventeze niște condiții vătămătoare în seraiul bugetar, unde se horește pe bani publici. Astfel sunt promovate sporuri de 15% pentru mii de bugetari pentru condiții vătămătoare sau sporuri pentru încărcare neuropsihică. Aceste condiții de stres par de domeniul Times New Roman, într-un ambient paradisiac, așa cum este cel de la stat. Recompensele pentru votanți au ieșit din nou din lampă, punând în evidență un pregnant egoism alocațional, chiar un conflict distribuțional, hălci întregi din buget sunt alocate unui singur segment profesional.

Cred că avem de-a face cu ceea ce academicianul Dăianu Daniel numește „elită extractivă”, când politicile publice nu lucrează pentru majoritatea populației, ci numai pentru un anumit segment, în cazul de față, administrația publică.

Apropiata campanie electorală aduce din nou o mană de bani peste sectorul bugetar care se comportă ca o pâlnie de absorbție a banului public. Răsfățul bugetar capătă noi valențe în anii electorali, clasa politică este, iarăși, un supernanny pentru administrația publică pe care o mângâie părintește pe creștet. Astfel, viața în administrația publică a devenit o succesiune de momente Evrika, generate de majorări salariale fără nicio noimă.

Și toate acestea se întâmplă în timp ce România este pusă la colț de către piețele financiare, este dijmuită cu dobânzi nemiloase (în decembrie 2022, 7,7%) de către finanțatori, din cauza deficitului de imagine pe care îl are economia românească în ochii investitorilor. Orice împrumut obținut de pe piețele financiare internaționale seamănă mai mult cu o înfrângere sau cu o victorie à la Pirus. Dobânzile plătite în 2023 vor fi cu 80% mai mari decât dobânzile plătite în 2022, iar datoria externă a crescut în ianuarie 2023 cu circa 7,5 miliarde de euro, depășind 150 de miliarde de euro, adică jumătate din PIB. Poate recenta revizuire a perspectivei de țară a Agenției Fitch, de la negativ la stabil, va avea tracțiunea necesară pentru a mai reduce dobânzile împrumuturilor contractate. Dar pe cine interesează toate acestea, atât timp cât campania electorală bate la ușă, iar spirala recompensării loialiștilor a fost activată?! Se construiesc turnuri de datorii, fără să-i pese cuiva. Teama de votul pedepsitor i-a determinat să forțeze nota sporurilor, în lipsa oricărei idei creative. Bugetul, deși prea firav pentru ambițiile politicienilor, a rămas calul de bătaie al tuturor celor ajunși la putere. Politicianul a devenit admin pentru bugetul statului, vătaf peste banul public. Deficitul bugetar a fost lăsat în paragină, doar pentru a-și salva viitorul politic.

Se zvonește că în Parlament sunt mai multe inițiative populiste prin care partidele, cu ochii țintiți pe sondaje, vor să fie trecute la categoria „noi am dat”. Politicianul s-a trezit cu șansa extraordinară de a împărți banii națiunii, este jandarmul dijmuirii banului public, ceea ce îi generează o trufie fără margini: „noi suntem acum la putere”.

Matricea me first a devenit dominantă. Politica s-a transformat într-o activitate de împărțire a sinecurilor pe criterii bizantine. Facem politică doar pentru a planta oameni nepotriviți, dar loialiști, la: ANRE, ASF (da, la ASF), ADP, ICR.

Și a mai apărut o veste trăsnet în acest context de cheltuieli cu sporurile inventate: România are peste 200 de secretari de stat, după principiul dați să ajungă la toată lumea, surclasând, de departe, țările din Europa. Probabil, din teritoriu, fiecare baron local a avut un protejat, garantat politic, pe care a vrut să-l promoveze și a sunat liderul de partid precum mămicile sună la doamna învățătoare să-i bage copilul în serbarea de sfârșit de an, dar cu un rol mai bun.

Îmboldirea cu bani a rigidului și inertului aparat bugetar se face în scopul obținerii unei mase critice (și sigure) de votanți care să-i mențină la putere. Nu s-a luat în calcul faptul că spațiu fiscal nu mai este, că inflația este în creștere, că o recesiune economică mondială este iminentă. Cât despre nota de fundamentare (de unde luăm banii) a cheltuielilor, nici nu se pune problema. Această cheltuială nejustificată seamănă mai mult cu o delapidare instituțională. Politicienii se comportă ca o organizație opacă, nu dau socoteală nimănui pentru deciziile pe care le adoptă. Politicienii, în timp ce rulează pe catwalk cu năzdrăvănii salariale, aruncă sub trenul datoriei externe generațiile viitoare, căci cambiile acestor împrumuturi vor fi la acestea. Deficitul bugetar de azi este, indiscutabil, taxarea de mâine.

Mașina populistă „dot.bugetarism” merge pe drumul spre prăpastie, dar niciun politician nu are curajul să tragă frâna cumpătării și a bunului simț și culmea, toți vor să fie văzuți la volan, pentru a fi remarcați de electorat. Din această mașină transmit bezele celor care populează funcțiile publice, în speranța că vor fi (iarăși) votați. Toți politicieni sunt în întrecere, hiper-axați pe creșterea veniturilor votanților, doar pentru a fi remarcați de alegători. Turbobugetarismul se reactivează în preajma fiecărei campanii electorale, alimentând și mai mult debandada salarială. Poate unii ar fi în stare să facă și videochat, doar pentru a trezi atenția celor care votează.

Recent am vizionat un film românesc foarte contestat, din care am reținut o replică plină de învățăminte. Într-o secvență,  o persoană îi propune unui taximetrist să-i doneze suma de 1.500 de euro, după care revine și spune că nu e bine să dea ceva gratis, pentru că „strică ordinea naturală a lucrurilor”. Cei care au aruncat, din nou, cu bani în cei ce lucrează în clientelara și hipertrofiata administrație publică au stricat ordinea naturală a lucrurilor, au distorsionat piața muncii, au introdus un clivaj între nivelul de salarizare din mediul privat și cel din administrația publică, cel din urmă fiind mai mare cu circa 38 %, după ultimele date.

Într-un articol publicat în ZF în data de 28 iunie 2010, profesorul Lucian Croitoru afirma că problema sindromului restricțiilor bugetare slabe este foarte toxică pentru mediul economic și administrativ. Cred că în ultimii ani ne confruntăm cu sindromul lipsei restricțiilor bugetare. Fiecare politician ajuns la putere a confundat bugetul cu cămara proprie și a făcut ce a vrut, încercând să satisfacă urzeala deasă a lumii bugetare. Politica salarială din administrația publică este conductivă nemuncii.

Am așteptat de fiecare dată, timp de 34 de ani, terminarea campaniilor electorale pentru a ne apuca serios de treabă. Și această așteptare a fost în zadar, reformele au fost criogenate în totalitate. Sau dacă s-au mai făcut ceva reforme, restaurația le-a pulverizat, instaurând vechea ordine (ex. manager privat la stat). Deciziile grele au fost amânate din teama de a nu deranja establishment-ul politic și de a nu-și compromite viitorul politic. Anul 2024 este an electoral. Poate după acest an ne apucăm, în sfârșit, de treabă. Să sperăm!