Ultimele stiri

Ministrul Economiei anunță că România ar putea avea o nouă fabrică de pulberi pentru muniție

Sursa foto: Facebook/ Florin Spătaru

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a anunțat luni în cadrul unui interviu oferit postului TVR INFO faptul că România este tot mai aproape de a avea nouă fabrică de pulberi pentru muniție. Potrivit acestuia, există banii necesari și s-au încheiat, deja, parteneriate de colaborare cu SUA și Coreea de Sud.

„Există un plan de acțiune. S-au investit bani în Portul Constanța, anumite căi de transport au fost deblocate, au fost deblocate zone de stocare. La Galați, după primii ani, s-a deblocat platforma multimodală. Se pot transporta cereale, sunt baze de stocare la Galați și Brăila”, a declarat Florin Spătaru.

De asemenea, acesta a adăugat că avem o capacitate mult mai mare de producție decat în anul 2004 când a fost închisă fabrica de muniție.

(…) Vom veni cu o soluție pentru construirea unei fabrici de pulberi în România. Este un deziderat. În 2004 a fost închisă în România și am importat. Acum vom face o capacitate de producție mai mare și pentru tipuri de muniție NATO și non-NATO. Pe lângă opt sute de milioane de lei alocați de la Ministerul Economiei, avem și parteneriate plătite cu companii americane, sud-coreene pentru a începe această construcție industrială”, a declarat ministrul Economiei, luni, la TVR Info.