Brașovul va ilumina din nou literele de pe Tâmpa și clădirea primăriei în culorile albastru-galben, în semn de solidaritate cu poporul ucrainean, în semn de solidaritate cu poporul ucrainean, potrivit publicației locale Brașov.net.
De asemenea, comunitatea ucraineană stabilită în Brașov se va aduna în jurul orei 16.00 în fața clădirii Prefecturii, apoi va porni într-un marș pe strada Republicii până Piața Sfatului, unde participanții vor aprinde lumânări și vor onora memoria soldaților căzuți, cu un minut de reculegere.
Potrivit sursei citate, Brașovul a reușit în scurt timp să devină unul dintre modelele de bună practică pentru modul în care s-a organizat pentru a face față valului de refugiați de la deschiderea, la mai puțin de două săptămâni de la începerea conflictului, a centrului pentru refugiați de la CATTIA, care a primit apoi recunoașterea UNICEF și a Guvernului Japoniei ca „Punct Albastru“ (Blue Dot), la deschiderea unor grupe de grădiniță sau școală sau oferte pentru locuri de muncă pentru refugiați.
La aceasta se adaugă peste 1.000 de voluntari implicați, organizații neguvernamentale și companii din Brașov, zeci de tone de ajutoare trimise în centrele de refugiați de la graniță sau în localități din Ucraina, și mii ore de asistență pentru cetățenii din Ucraina, directă sau prin intermediul call-center-ului deschis de primărie.
De la începutul conflictului, peste 15.000 de cetățeni ucraineni au trecut prin centrul de la Brașov. În prezent, în Brașov sunt cazați aproximativ 3.700 de cetățeni ucraineni.



