Ultimele stiri

Televiziunea Română înfiinţează două noi posturi: TVR SPORT şi TVR FOLCLOR

Sursa foto: TVR

Consiliul de Administraţie al Televiziunii Române a aprobat, joi, înfiinţarea a două noi canale – TVR Sport şi TVR Folclor, notează Agerpres.

Potrivit unui comunicat remis de TVR, în şedinţa care s-a desfăşurat la Timişoara decizia a fost luată cu 11 voturi „pentru” şi două voturi „împotrivă”.

„Anul trecut am reuşit o reparaţie morală faţă de telespectatorii din România, prin relansarea TVR INFO şi TVR Cultural. Iată că anul acesta vom lansa TVR Folclor şi TVR Sport, canale dedicate unor domenii de interes semnificativ pentru români. Cred că intrăm în firescul unui serviciu public de media aliniat vremurilor şi misiunii sale”, a declarat preşedintele-director general al SRTv, Dan-Cristian Turturică, conform comunicatului.

De asemenea, potrivit G4Media, TVR Sport va promova, la nivel naţional, educaţia pentru o dezvoltare sănătoasă şi armonioasă, susţinerea sportului şi a sportivilor români. De asemenea, va oferi publicului competiţii din domenii sportive care nu îşi găsesc locul pe piaţa de televiziune din România.

„În acest context, tot în şedinţa de astăzi, CA a demarat procedurile în vederea continuării difuzării competiţiilor cuprinse în pachetul UEFA YWF, care conţine partidele ce se vor disputa anul acesta. Lista evenimentelor sportive cuprinde şi Campionatul European de Fotbal U21, găzduit de România şi Georgia, dar şi UEFA European U19 Championship, UEFA Women’s Futsal EURO 2023, UEFA Women’s U17 Championship 2023, UEFA European U17 Championship, UEFA European Womens’s U19 Championship şi UEFA Futsal U19 EURO 2023”, se mai arată în comunicat.

 

 

Alte articole

09 iul. 2024 10.59 am

Cea mai mare parte a țării este și marți sub cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat, iar meteorologii au avertizat că valul de căldură din România se va extinde și se va intensifica.…

24 mart. 2024 9.59 am

Loteria Română a anunțat un report de peste 1,09 milioane de euro la categoria I pentru Loto 6/49, la tragerile de duminică. De asemenea, reportul cumulat la Noroc depășește 1,78 milioane de euro.…

25 feb. 2025 10.25 am

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a descoperit „condiţii inacceptabile” la peste 250 de azile pentru vârstnici şi persoane cu dizabilităţi. La un centru cu nereguli,…

22 ian. 2025 8.25 pm

Premierul Marcel Ciolacu a transmis, miercuri, că se bucură de faptul că marinarul român rǎpit de pe nava Galaxy Leader se întoarce acasǎ. Şeful Executivului a transmit mulţumiri tuturor partenerilor…

26 iun. 2024 9.18 am

Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV.…

18 apr. 2022 11.27 pm

  Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a comentat luni seara, la Digi24, acuzațiile privind deplasarea în Ucraina a unor mercenari români. „Este un procedeu propagandistic, o informație…