Ultimele stiri

Mangalia. Bărbat de 43 de ani depistat de polițiști la volan în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice / A fost constituit dosar de cercetare penală

Sursa foto: Pexels

La data de 14 februarie a.c., în jurul orei 17.45, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia – Biroul Rutier au identificat un bărbat, de 43 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul 1 Decembrie 1918 din municipiul Mangalia, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză a fost constituit dosar de cercetare penală.