Scaldatoarea Siloam (Breikhat Hashiloah), situată în partea de sud a sitului arheologic al Orașului David din Ierusalim, Israel, ar fi locul în care Iisus a realizat una din minuni, reoferindu-i unui orb vederea. Acesta va fi deschis publicului pentru prima dată în 2000 de ani.
Potrivit Bibliei, bărbatul s-a născut orb și Iisus i-a aplicat noroi pe ochi înainte de a-i spune să se spele în Scaldatoarea Siloam. Acesta a procedat conform recomandării Mântuitorului și astfel și apoi a putut să vadă pentru prima dată în viața sa.
În mod tradițional, sit-ul creștin „Scaldatoarea Siloam” a fost bazinul și biserica care au fost construite de împărăteasa bizantină Eudocia (c. 400–460 d.Hr.) pentru a comemora miracolul relatat în Noul Testament. Cu toate acestea, locația exactă a bazinului original așa cum a existat în timpul lui Iisus a rămas un mister până în iunie 2004. În timpul lucrărilor de construcție pentru repararea unei conducte mari de apă la sud de Muntele Templului din Ierusalim, la capătul sudic al crestei cunoscută sub numele de Orașul lui David, arheologii Ronny Reich și Eli Shukron au identificat două trepte antice de piatră. Săpăturile ulterioare au arătat că acestea făceau parte dintr-un bazin monumental din perioada celui de-al Doilea Templu, perioada în care a trăit Iisus. Scaldatoarea Siloam este adiacentă zonei din vechiul oraș al lui David, cunoscut sub numele de Grădina Regelui și se află chiar la sud-est de rămășițele bisericii și bazinului din secolul al V-lea, despre care se credea în mod tradițional a fi locul sacru creștin.
Sit-ul este de o importanță imensă nu numai pentru creștini, ci și pentru evrei și este de așteptat să fie deschis în întregime sau parțial în următorii ani. Având în vedere că în prezent locul este în curs de excavare de către arheologi, noua atracție turistică va permite vizitatorilor să vadă progresul pe măsură ce se realizează.
Potrivit MailOnline, unii oameni au putut deja să viziteze sit-ul în care se presupune că a avut loc miracolul, dar va trebui să se lucreze în continuare înainte ca zona să poată fi văzută așa cum este descrisă în Biblie.
„Scaldatoarea Siloam din Parcul Național Orașul David din Ierusalim este un sit de importanță istorică, națională și internațională (…) După mulți ani de anticipare, vom merita în curând să putem descoperi acest sit important și să-l facem accesibil milioanelor de vizitatori care vizitează Ierusalimul în fiecare an”, a declarat primarul Ierusalimului, Moshe Lion, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul web al Ministerului Afacerilor Externe al guvernului israelian.
Vestea despre deschiderea site-ului a fost anunțată la sfârșitul anului 2022 de către Autoritatea pentru Antichități din Israel, Autoritatea Parcurilor Naționale din Israel și Fundația City of David.