Ultimele stiri

Iranul a recunoscut că a furnizat Moscovei drone înainte ca trupele ruse să intre în Ucraina

Sursa foto: OFFICE OF THE PRESIDENT OF UKRAINE

Ministrul de externe iranian, Hossein Amirabdollahian, a declarat sâmbătă, 5 noiembrie a.c., că Republica Islamică a trimis Moscovei drone înainte ca trupele ruse să intre în Ucraina, a relatat agenţia de stat iraniană IRNA, citată de dpa și Reuters.

În cel mai detaliat răspuns al Iranului de până acum privind dronele, Amirabdollahian a negat că Teheranul continuă să furnizeze drone Moscovei.

‘Această vâlvă făcută de unele ţări occidentale cum că Iranul a furnizat rachete şi drone Rusiei pentru a o ajuta în războiul din Ucraina – partea cu rachetele este complet greşită. Partea cu dronele este adevărată, am furnizat Rusiei un număr mic de drone cu câteva luni înaintea războiului din Ucraina”, a declarat Amirabdollahian, șeful diplomației iraniene, citat de IRNA, preluată de Reuters.

În ultimele săptămâni, Ucraina a raportat o creștere a atacurilor cu drone asupra infrastructurii civile, vizând în special centrale electrice și baraje, folosind drone Shahed-136 fabricate iranian. Rusia neagă că forțele sale au folosit drone iraniene pentru a ataca Ucraina.

Luna trecută, doi înalți oficiali iranieni și doi diplomați iranieni au declarat pentru Reuters că Iranul a promis că va furniza Rusiei rachete sol-sol, pe lângă mai multe drone.

Agenția oficială de știri IRNA l-a citat pe Amirabdollahian spunând că Teheranul și Kievul au convenit să discute despre acuzațiile privind utilizarea dronelor iraniene în Ucraina în urmă cu două săptămâni, dar ucrainenii nu s-au prezentat la întâlnire.

Am convenit cu ministrul de externe al Ucrainei să ne furnizeze documentele pe care le dețin că Rusia a folosit drone iraniene în Ucraina”, a spus Ministrul de Externe.

Ministrul iranian de externe a repetat că Teheranul „nu va rămâne indiferent” dacă s-ar dovedi că Rusia a folosit drone iraniene în războiul împotriva Ucrainei.