Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) va lansa, în data de 21 septembrie 2022, un volum dedicat reședințelor regale de la Marea Neagră, volum care reconstituie evoluția acestui palat și impactul deosebit pe care l-a avut în modernizarea stațiunii Mamaia.
Volumul, semnat de muzeograf dr. Delia Roxana Cornea, este rodul unei cercetări de doi ani de zile și are la bază documente și fotografii de epocă aflate în Arhivele Naționale ale României.
Palatul Regal de la Mamaia, în urmă cu 95 de ani, era ridicat pe terenul primit în dar de către suveranii României de la Primăria orașului Constanța. Decizia de la 5 decembrie 1924 consemna în acest sens: „Ca semn de prețuire nețărmurită și de devotament adânc – DECIDE: Să roage pe Majestatea Sa Regele Ferdinand I și pe Majestatea Sa Regina Maria, a primi ca donație terenul în suprafață de 34.968 m.p., aflat pe plaja Mamaia lângă Parcul Comunal Ioan I.C. Brătianu, ca loc destinat pentru castelul de vară al Majestăților Lor și cu drept de proprietate absolută și personală”.
Clădirea a fost proiectată ca o reședință estivală pentru Familia Regală. Moartea Regelui Ferdinand I a determinat-o pe Regina Maria să doneze castelul Principesei-mamă Elena și Regelui-copil Mihai. Aflată în doliu, familia regală a organizat festivitățile cu un număr limitat de participanți. Serviciul religios a fost oficiat de către Episcopul Gherontie.
Pentru familia regală, până în anul 1932, când reședința a fost vândută Ministerului Apărării, aceasta a fost locul preferat al vacanțelor regale la mare, fotografiile de epocă surprinzându-i adeseori pe Regele-copil Mihai și Principesa-mamă Elena în compania rudelor și prietenilor, dintre care am putea aminti pe Prințul Filip al Greciei și Danemarcei, ce avea să devină ulterior soțul Reginei Elisabeta a II-a.
În cadrul proiectului, televiziunea CONSTANȚA TV, în calitate de partener media al MINAC (Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța), a realizat o serie de emisiuni tematice (Castelul de la Balcic, Cuibul Reginei – Port Constanța, Palatul Regal – Constanța, Pavilionul Regal – Mamaia), difuzate în cadrul seriei de emisiuni „Cronici dobrogene”.
De asemenea, în cadrul aceluiași proiect, CONSTANȚA TV va realiza un film documentar care va fi prezentat la evenimentul din 21 septembrie 2022 și pe site-ul CONSTANȚA TV.