Ultimele stiri

Noaptea minții în Consiliul Local Constanța: După două ore de dezbateri, proiectul de modificare al regulamentului parcărilor a picat la vot/ Cei de la PSD și alți consilieri din partea PNL s-au abținut

sursa foto: Primăria Constanța

 

Incertitudinea planează în continuare asupra regulamentului parcărilor din Constanța. Consilierii locali nu s-au înțeles asupra modificărilor. Deși acestea au fost dezbătute timp de două ore, iar atât PNL, USR, cât și PSD, au venit cu amendamente, proiectul de hotărâre ce prevedea gratuitatea parcării pe timpul nopții în Constanța, a picat la vot, pe ultima sută de metri, după zece voturi „pentru” și 14 abțineri.. Parcarea pe timpul nopții, în municipiul Constanța și stațiunea Mamaia, în intervalul orar 20:00 – 08:00, urma să fie gratuită până la data de 31 decembrie 2022, însă cei care s-au abținut în masă au fost cei de la PSD, care au venit cu această propunere. Și consilieri locali PNL s-au abținut, deși și amendamentul liberalilor era asemănător, doar că intervalul orar era 22:00 – 08:00. Teodor Popa (PNL) a votat „pentru”.

(captură foto)

Cum s-a desfășurat ședința și care au fost momentele cheie:

Votul primului amendament, al PNL, privind modificarea plății parcării din municipiul Constanța și stațiunea Mamaia, între orele 22:00 – 08:00 până la 15 septembrie, cu data de 31 decembrie. Suspendarea privind plata parcării pe timpul nopții se aplică până la 31 decembrie 2022. Este vorba despre un amendament al inițiatorului Vergil Chițac, anunțat de viceprimarul Ionuț Rusu, care a preluat atribuțiile în lipsa primarului Constanței. Votul a fost următorul: 18 voturi „pentru” și șapte abțineri.

Un alt amendament al consilierilor locali PSD Constanța, privind suspendarea obligației de plată a tarifului de parcare în municipiul Constanța, inclusiv, Mamaia, între orele 20 și 08:00, până la 31 decembrie 2022, a fost adoptat cu 16 voturi „pentru” și 9 abțineri.

În final au fost minute bune de discuții în privința aplicării hotărârii finale, deoarece amendamentul PSD făcea referire la intervalul orar (20:00 – 08:00) până la data de 31 decembrie 2022, iar cel al PNL face referire la perioadă, în speță, 31 decembrie 2022, care este aceeași. În urma consultărilor cu aparatul de specialitate al Prefecturii Constanța a fost votat următorul proiect de hotărâre.

Viceprimarul Ionuț Rusu i-a atras atenția secretarului general al municipiului Constanța, Mirabela Călin, că au fost adoptate două amendamente diferite, cel al PNL și cel al PSD. Proiectul de hotărâre integral nu a putut fi votat în integralitate și s-a analizat acest aspect. Discuția a durat minute bune. În cele din urmă a fost consultat aparatul de specialitate al Prefecturii Constanța pentru a veni cu lămuriri.

Votul a fost reluat, iar la două ore de la începerea ședinței a venit și verdictul. Proiectul de hotărâre nu a fost adoptat, în urma votului: 10 voturi pentru, 14 abțineri.

Amendamentele propuse de consilierii USR Constanța nu au fost adoptate.

Ședința extraordinară a durat mai bine de o oră și jumătate și a fost presărată cu schimburi de replici între liderul consilierilor locali PSD Constanța, Costin Răsăuțeanu și viceprimarul Florin Cocargeanu, alături de liderul consilierilor locali USR Constanța, Dumitru Caragheorghe (USR).

„Ne crucim de felul în care reușiți să comunicați. Nu înțelegem cum la doi ani după preluarea orașului nu ați reușit să găsiți o cale de comunicare (…) Am înțeles că doamna Ovanesian este autorul acestui regulament. Noi asistăm la un conflict între dvs, cu amendamente și duceți în derizoriu interesul constănțenilor, vă bateți joc de constănțeni (…) Se propun niște amendamente și grupul PSD se va abține…Am atras atenția de două luni de zile că ne vom afla o situație cum este acum”, a spus Răsăuțeanu.

„Să ne aducem aminte cine a votat pentru măcelărirea stațiunii Mamaia timp de 20 de ani, atunci când nu era nici PNL și USR”, a spus Cocargeanu.

Ședința poate fi văzută aici. 

Citește mai multe aici: LIVE TEXT. Ședința extraordinară a Consiliului Local: Se votează modificările aduse regulamentului parcărilor din Constanța

  • E clar ce ales avem. Nici partidul lui nu il sustine. In cazul spitalului de boli infectioase unde au murit 8 oameni cred ca si in cazul colectiv Primarul sa ia 4 ani. Multumesc.

Comments are closed.

Alte articole

Cătălin Drulă USR

07 iun. 2023 7.06 pm

Liderii partidului „Uniunea Salvați România” și a „Partidului Mișcarea Popuară” au negociat construirea unei alternative de dreapta la coaliția PSD-PNL în contextul anului electoral 2024,…

16 aug. 2023 3.12 pm

USR a depus, miercuri, o solicitare oficială pentru convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară, în perioada 17 august – 1 septembrie 2023, pentru reexaminarea proiectului de lege privind…

27 mart. 2022 10.03 pm

  City managerul municipiului Constanța, Felicia Ovanesian, a ironizat reprezentanții partidelor politice care au participat, sâmbătă, la protestul pentru redeschiderea Spitalului de Boli Infecțioase…

Cătălin Drulă USR

19 mart. 2024 2.03 pm

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat alianța electorală Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei, invalidând decizia anterioară a Biroului Electoral Central. Decizia a fost luată…

25 mai 2023 8.07 pm

Primarul din partea PNL al Constanței, Vergil Chițac, vrea sa îl schimbe pe viceprimarul din partea USR din funcție, conform unui proiect de hotărâre. Ordinea de zi a ședinței de Consiliu local…

11 mart. 2021 4.53 pm

  Procurorii DIICOT, alături de ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice și Direcției Generale Anticorupție (DGA) au efectuat un număr…