Ultimele stiri

Cod galben la Constanța: averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și pe arii restrânse, grindină

Sursa foto: ConstanțaTV

 

Mai multe județe din țară, printre care și Constanța, se află sub avertizare cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și pe arii restrânse, grindină, până luni, 30 mai, la ora 10:00, conform Administrației Naționale de Meteorologie.

„În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în regiunile sudice, sud-estice și centrale, iar duminică (29 mai) local și în cele nordice. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii (viteze de 55…75 km/h și izolat peste 80 km/h) și pe arii restrânse grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…30 l/mp şi izolat 40 l/mp”, se arată în mesaj.

Totodată, meteorologii au emis și o avertizare cod portocaliu de ploi, vijelii, grindină și frecvente descărcări electrice.

„În Oltenia, vestul și nord-vestul Munteniei și local în Carpații Meridionali, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 50…90 l/mp.Vor fi perioade în care se vor semnala și vijelii (viteze de 75…90 km/h), grindină și frecvente descărcări electrice”, conform ANM.

Alte articole

09 feb. 2024 9.58 am

Temperaturile vor fi peste cele specifice acestei perioade până aproape de jumătatea lunii martie, în toată ţara, anunţă vineri, meteorologii, care au făcut publică prognoza pe următoarele…

17 feb. 2025 9.57 am

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că se circulă în condiții de iarnă, cu precipitații sub formă de ninsoare, cu depuneri de zăpadă pe carosabil, în…

23 apr. 2024 9.42 am

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că o masă de aer încărcată cu praf saharian se va afla deasupra României marţi şi în prima parte a zilei de miercuri. Potrivit ANM, în perioada…

24 iul. 2024 11.20 am

ANM anunță averse torențiale în aproape toată țara, începând de miercuri dimineață. Meteorologii au emis coduri galben și portocaliu, anunțând averse torențiale, intensificări ale vântului…

14 ian. 2025 11.46 am

ANM a publicat, marți, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 13 ianuarie – 10 februarie. Potrivit meteorologilor, pe tot parcursul perioadei sunt așteptate temperaturi…

soare caldura canicula cod galben

06 sept. 2024 8.21 am

Temperaturile vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice, în cea mai mare parte a ţării, în următoarea perioadă, inclusiv în prima săptămână din octombrie, anunţă vineri meteorologii,…