După rețeta de săptămâna trecută, un comentariu pe site mi-a atras atenția. Un anume domn (bună seara, domnu’ “Ghiorghi”!) titra :  “Sunt curios cine plm îți citește porcăriile astea”. Și am tresărit. Și mi-am dat seama că domnu’Ghiorghi e posibil să fie singuru’ meu cititor. Dar nu e. Și apoi am realizat că domnu’ Ghiorghi e de fapt doar curios. Și curiozitatea (plus lenea, dar asta e altă discuție) au fost cei mai mari factori de dezvoltare ai umanității. Domnu’ Ghiorghi, manifestând curiozitate, mi-a oferit inspirație pentru rețeta de astăzi.

Și așa am încercat să aflu și ce e curiozitatea și în care fel de curiozitate să îl cuprind pe dumnealui, curiosul domn Ghiorghi.

Curiozitatea umană are trei mari direcții de manifestare, anume curiozitatea de sine, curiozitatea cu privire la personalitatea și scopurile semenilor și curiozitatea orientată către investigarea realului:

• Curiozitatea de sine duce la căutarea tuturor variantelor plăcerii pe care individul și le poate oferi, sau mai duce în cazul unei curiozități elevate la actul creativ, la căutarea acelor stări mentale și gestuale proprii care produc schimbări în sine, în semeni sau în ambiență. Cea mai subtilă și complicată curiozitate exersată sistematic asupra sinelui duce la cunoașterea de sine, iar cunoașterea de sine poate atenua și până la urmă chiar înlătura mulțimea curiozităților și implicărilor îndreptate spre exterior. (poate să pară că domnu’ Ghiorghi e curios cu sinele, câteodată poate chiar prea des, dar nu, nu e încadrabil aici)
• Curiozitatea aplicată celorlalți, coroborată cu actul de relaționare și participare, generează spațiul social al mulțimii influențelor și dependențelor care definesc rețeaua socializantă a umanului. Curiozitatea socializată produce relațiile lucrative și afective, ea declanșează iubirile, repulsiile și alte atracții sau respingeri care asortează agregatul sociointeractiv. Tot curiozitatea socială creează domeniile exprimării umane cooperante sau conflictuale, ea dă impuls către umanizare sau dezumanizare prin consecințe. (clar, aici se încadrează domnu’ Ghiorghi, e curios până la dezumanizare despre voi, despre cine sunteți voi, cei care citiți porcăriile astea?)
• Curiozitatea aplicată universului este cea mai bogată în rezultate surprinzătoare, interesante și utile. Întreaga cunoaștere fenomenală se poate pune pe doi piloni fundamentali, anume criteriul supraviețuirii și curiozitatea. (îi recomand domnului Ghiorghi să exploreze tipul ăsta de curiozitate, după modelul : “sunt curios de ce plm exist” – întrebare la care bineînțeles, va găsi doar răspunsul universului : “ca să fii curios cine plm citește rețetele lu’Tatu!)

Hai să trecem la mâncare, că și aici tot despre curiozitate e. Toți am mâncat la un moment dat o Salată Caesar, e absolut ubicuă și de foarte puține ori în aceeași formă. Fiecare stabiliment pare că are propria rețetă de Salata Caesar. Ați avut vreodată impulsul lu’ Ghiorghi să vă întrebați de ce poartă numele ăsta? De ce Caesar? Până la un punct, am crezut și eu, ca mulți alții probabil că numele e împrumutat de la împăratul roman. Ei bine, nu! Realitatea bate mitul. Curioși?

Numele salatei este în general atribuit lui Caesar Cardini, un imigrant italiano-mexican care și-a deschis un restaurant în Mexic și apoi în Statele Unite.  Cardini locuia în San Diego, dar lucra și în Tijuana, unde evita restricțiile prohibiției americane.

Fiica lui, Rosa,  își amintea că tatăl ei a inventat salata în data de 4 iulie 1924, când proviziile restaurantului au fost epuizate de sărbătoarea americană în curs. Cardini a trebuit să se descurce cu ce mai avea în cămară, adăugând și un strop de ingeniozitate, preparând salata direct la masă, în fața clientului. Hotelul Caesar din Tijuana, fondat de Cardini în perioada prohibiției, păstrează încă în servire acest obicei al inventatorului. Ați auzit de “toss my salad” ? De acolo vine.

Rețeta originala nu conținea bucăți de hamsii (spre deosebire de Salata Aviatorului) pentru că inventatorul acesteia s-a opus. În anii 1970, fiica lui Cardini a spus că rețeta originală includea frunze întregi de salată, care erau destinate a fi apucate cu măna, ouă fierte moi și ulei de măsline Italian. Departe de ce avem azi pe post de Caesar, așa-i?

Ingrediente:

–          3-4 salate mini romaine (lăptuci) – sau altă salată cu textură dură cum e iceberg
–          Crutoane
–          Fulgi de parmezan

Crutoane cu usturoi și parmezan

–          2-3 felii de pâine
–          50 ml ulei de măsline
–          2 căței de usturoi sau praf de usturoi
–          Sare
–          30 g parmezan ras fin
–          puțin oregano

Dressing cremos

–          1 gălbenuș
–          2 lingurițe muștar Dijon. Nu altfel. Contează.
–          15 ml zeamă de lămâie
–          4-5 fileuri de anșoa (merge și fără, varianta originală e fară ele)
–          1 linguriță sos Worcester (Worcestershire sauce)
–          1 cățel mare de usturoi sau 2 mai mici
–          75 ml ulei de măsline
–          40 g parmezan ras fin
–          Sare
–          piper negru proaspăt măcinat

V-ați prins deja că nu e despre salată. E despre ce vine deasupra ei. Despre ce o îmbracă.

1. Salata doar se spală și se rupe grosier.
2. Facem crutoanele. Mie îmi plac așa : felii de pâine bună se presară cu ulei de măsline, se freacă puțin să ajungă pe toată suprafața, apoi se condimentează cu toate celelalte ingrediente, se freacă bine să adere, apoi se introduc în cuptor, la grill, până se rumenesc. Apoi se întorc pe partea cealalată, până se rumenesc și acolo. Se presară parmezanul ras fin cât sunt calde.
3. Dressing-ul e minunea. E nevoie de un blender, va ieși foarte cremos. Nea’ Caesar sigur nu avea blender în 1924 așa că puteți să îl faceți și cu o lingură, furculiță, tel, sau ce vă folosește mai bine în sensul ăsta.
4. Dacă e blender, puneți toate ingredientele în blender și apăsați butonul. Nu uitați să puneți mult piper. Poate v-ați prins că îmi place piperul. Îi plăcea și lu’ nea Caesar! Puneți piper. Boabe, nu măcinat. Piperul măcinat nu există. Uitați de el. E mort.
5. Toss that salad! Frunzele de salată se așează în bol/farfurie și peste ele se pune dressing-ul minune. Apoi se amestecă delicat, aproape aruncând în aer frunzele în timp ce se îmbracă în haina savorii.
6. Deasupra salatei îmbrăcate în gust se aseaza crutoanele. Să nu uit. Dacă ați făcut la cuptor feliile întregi de pâine, fiți creativi și tăiați-le în orice formă vreți.
7. Parmezan fulgi. Atât. Pieptul de pui pe care îl vedeți peste tot în Caesar e străin, nu e la el acasă în salata asta. Stiu, e șocant. Dar trebuie să știți asta. Și eu am avut nevoie să știu asta cândva. Realitatatea e dură dar e exact asta. Salata Caesar e fară piept de pui! Altfel nu e Caesar, nu se recunoaște în oglindă.

Când crezi că știi tot, de cele mai multe ori universul vine să iți mai arate ceva. Azi ne arată lipsa puiului din salata Caesar.

De azi, salata Caesar, pentru voi, curioșii care încă mai citiți (de peste un an mă urmăriți pentru mai multe rețete și vă mulțumesc) porcăriile astea pe care vi le scriu eu în fiecare Duminică dimineața, nu va mai fi la fel.

Dați afară puiul din Salata Caesar! Și din Boeuf, împreună cu mazărea! Și pe mine din facebook-ul vostru daca vă plictisesc. Dar stiu că nu veți face asta. Stiu că veți fi aici și Duminica viitoare. Până mă opresc din scris. Dar n-am de gând să fac asta.

Dacă vreți să citiți și alte porcării, apăsați aici.

Porcării video găsiți aici.