Ultimele stiri

Vladimir Putin anunţă că plăţile pentru gazul rusesc trebuie efectuate în ruble de la 1 aprilie

Sursa foto: Facebook

 

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că a semnat un decret în care se menţionează că clienţii străini trebuie să plătească în ruble pentru gazul rusesc de la 1 aprilie, iar contractele vor fi întrerupte dacă această condiţie nu se respectă, relatează Reuters, citat de Agerpres.

“Pentru a achiziţiona gaz natural rusesc, trebuie să deschidă conturi în ruble în bănci ruseşti. Din aceste conturi se vor face plăţi pentru gazul livrat începând de mâine (vineri – n.r.)”, a declarat Putin, într-un discurs transmis la televiziune.

“Dacă astfel de plăţi nu sunt făcute, vom considera că nu sunt respectate obligaţiile de plată de către cumpărători, cu toate consecinţele care decurg din asta. Nimeni nu ne vinde nouă nimic pe gratis şi nici noi nu vom face acte de caritate – asta înseamnă că contractele existente vor fi întrerupte”, a adăugat el.

Decizia lui Putin de a impune plăţi în ruble pentru gaz a dus la o apreciere a monedei ruseşti, care a coborât la niveluri scăzute istorice atunci când Occidentul a introdus sancţiuni severe după declanşarea invaziei din Ucraina, pe 24 februarie.

Companiile şi guvernele occidentale au respins această decizie ca pe o încălcare a contractelor existente, care sunt în euro sau dolari.

Putin a spus că schimbarea este menită să întărească suveranitatea Rusiei şi că aceasta îşi va respecta obligaţiile în toate contractele. Rusia furnizează în prezent circa o treime din gazul Europei

Alte articole

28 apr. 2022 1.56 pm

  Proiectul de lege care prevede impunerea unor noi măsuri privind contracararea fenomenului de răspândire a dezinformării a fost avizat pozitiv, joi, de către Guvern, relatează Radio Chișinău.…

28 sept. 2023 8.34 pm

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a fost prezent, astăzi, la Dublin unde a participat la panelul „Consecinţele războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi rolul parlamentelor…

19 feb. 2022 12.49 pm

  Un militar ucrainean a fost ucis, sâmbătă dimineaţă, într-un bombardament realizat de separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei, anunţă ministerul Apărării de la Kiev, potrivit Reuters.…

13 oct. 2023 7.46 pm

Vladimir Putin a participat, astăzi, la summitul statelor din Comunitatea Statelor Independente (CSI), care are loc la Bişkek, în Kîrgîzstan. Liderul rus a declarat că Republica Moldova „îşi…

24 feb. 2023 9.16 pm

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 24 februarie 2023, un mesaj la un an de la izbucnirea războiului din Ucraina. Vă prezentăm în continuare textul mesajului: „ Dragi români,…

26 apr. 2022 12.31 pm

  Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat, marți, o ședință a Consiliului Suprem de Securitate în legătură cu incidentele din regiunea transnistreană, se arată într-un…