Ultimele stiri

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: Rusia nu va folosi arme nucleare ca urmare a războiului în curs din Ucraina, ci doar împotriva unei ameninţări la adresa existenţei statului

Sursa foto: mil.ru

 

Rusia va folosi arme nucleare doar atunci când există o amenințare la adresa existenței țării – și nu ca urmare a războiului în curs din Ucraina, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu acordat PBS Newshour, potrivit CNN.

„Orice rezultat al operaţiunii (în Ucraina), desigur, nu este un motiv pentru utilizarea unei arme nucleare”, a spus Peskov.

„Avem un concept de securitate care spune foarte clar că numai atunci când există o ameninţare pentru existenţa statului, în ţara noastră, putem folosi şi vom folosi efectiv arme nucleare pentru a elimina ameninţarea pentru existenţa ţării noastre”, a arătat el.

Întrebat despre comentariile preşedintelui american Joe Biden care l-a numit pe Vladimir Putin „măcelar” şi a declarat că preşedintele rus nu ar trebui să mai rămână la putere, Peskov a spus „este destul de alarmant”.

„Este o insultă personală”, a spus Peskov. „Desigur, este complet inacceptabil. Nu este de competenţa preşedintelui Statelor Unite să decidă cine va fi şi cine este preşedintele Federaţiei Ruse.”, a arătat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Alte articole

25 iul. 2024 7.24 pm

Președintele Senatului și liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi că resturile de dronă rusească de tip Geran1/2 găsite lângă Plauru nu reprezintă un atac direct asupra României, ci sunt…

13 mai 2024 1.06 pm

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni despre donarea unui sistem Patriot către Ucraina că este un subiect care nu trebuie politizat şi este o decizie care se va lua după analiza structurilor…

13 dec. 2024 12.26 pm

Într-unul dintre cele mai agresive atacuri asupra Ucrainei de la începutul războiului, Rusia a lansat 93 de rachete și circa 200 de drone în cursul nopții de joi spre vineri, a declarat președintele…

10 mart. 2025 10.46 am

Mark Carney, care a câştigat duminică cursa pentru înlocuirea lui Justin Trudeau în funcția de premier al Canadei, a transmis un mesaj pentru liderul de la Casa Albă chiar în discursul său de…

04 mart. 2022 12.52 pm

  Președintele Ucrainei, Zelenski, spune că atacul rusesc asupra centralei nucleare de la Zaporizhzhya ar fi putut provoca distrugeri de șase ori mai mari decât cel de la Cernobîl, relatează…

07 mart. 2022 4.56 pm

  Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) s-a poziționat clar față de conflictul din Ucraina, caracterizându-l luni într-un comunicat oficial drept „război declanșat de Rusia împotriva…