Ultimele stiri

Vergil Chițac: Am primit două email-uri de la Odesa în care cereau ajutoare, în special militare. Le-am redirecționat către ministrul Apărării și prim-ministru

Captură video

 

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a declarat luni, la începutul ședinței Consiliului Local Constanța, că la sfârșitul săptămânii trecute a activat Comisia de Apărare pentru a fi luate măsurile în cazul în care conflictul din Ucraina ar putea ajunge și în România.

„În weekendul acesta am activat Comisia de Apărare, al cărei preşedinte este domnul viceprimar Rusu, şi sigur că ne luăm măsurile interne în cazul puţin probabil că acest conflict poate escalada şi veni spre noi, dar, în primul rând, ne-a interesat partea de ajutor pe care o putem acorda Ucrainei.  Am fost sesizaţi, eu personal am fost sesizat prin intermediul domnului viceprimar cu două e-mailuri pe care le-am primit de la Odesa, oraş înfrăţit, care cereau ajutoare şi militare, în special militare. Am redirecţionat e-mailurile astea către ministrul Apărării şi primul ministru care le-au recepţionat şi mi-au şi răspuns că au în vedere şi în următoare tranşă de ajutor se vor ocupa de materiale, în principal e vorba de materiale militare, veste antiglonţ şi căşti. Şi vorbim de Odesa”, a spus Vergil Chiţac.

Vergil Chițac a vorbit și despre Pavilionul Expoziţional din Constanţa, acolo unde a fost amenajat un punct de colectare de ajutoare pentru Ucraina.

„Dincolo de asta, noi am luat măsurile umanitare. Ne-am organizat în sensul în care, așa cum știți, la Pavilionul Expozițional, sortăm și prin cu ajutorul colegilor de la DGAS Constanța, sortăm tot soiul de bunuri de strictă necesitate ce pot fi filtrate pentru cei care vin pe relaţia Tulcea – Isaccea, cei care sunt mai aproape de noi”, a precizat edilul.