Ultimele stiri

Vergil Chițac: Există o dorință la nivel național pentru construirea stadionului „Gheorghe Hagi”. Când vor începe lucrările

foto: stadionul „Farul” (arhivă Constanța TV)

 

Primarul Constanței, Vergil Chițac, a vorbit despre costurile pe care ar trebui să le suporte administrația locală pentru demolarea stadionuluiGheorghe Hagi”. Edilul a spus că există o dorință la nivel național pentru construirea noului stadion de la Constanța.

„Sunt niște costuri pe care nu le-am reflectat în buget, nu există, dar care în urma unor rectificări vor trebui introduse. De exemplu, există o discuție destul de avansată și o dorință la nivel național ca să se construiască stadionul Gheorghe Hagi. Dacă se va construi stadionul, înainte să vină constructorul să construiască, noi trebuie să dărâmăm ce este acolo, să demolăm stadionul „Ghorghe Hagi” și așa cum este gândit proiectul, este treaba noastră. Din calculele mele, de acum, estimative, înseamnă vreo 14 milioane de lei”, a spus primarul Vergil Chițac.

Când vor începe lucrările la stadion?

„Se va lansa procedura de achiziție a lucrărilor la momentul emiterii hotărârii de guvern care aprobă proiectul CNI”, ne-au transmis reprezentanții Biroului de Presă al Primăriei Constanța.

Comments are closed.