Edi Iordănescu, care a antrenat ultima dată la FCSB, a fost anunțat, marți, ca fiind noul selecționer al primei reprezentative a României. Noul selecționer are ca principal obiectiv calificarea la Campionatul European din 2024, după cum a anunțat președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu.
„Dincolo de clauzele de confidențialtate, contractul se întinde pentru următoarele două campanii de calificare, Liga Națiunilor și Euro 2024. Ne-am dori să se întindă pe următorii doi ani și jumătate. Obiectivul principal este calificarea la Euro 2024, dar și unul secundar, câștigarea grupei din Liga Națiunilor”, a spus Răzvan Burleanu.
Edi Iordănescu este încrezător că poate construi o echipă care să facă performanță.
„Mă încearcă un sentiment profund de bucurie, de mândrie, de entuziasm și, cu siguranță că atunci când reprezinți România, e și o responsabilitate mare. Am încredere că putem, cu băieții, cu Federația, cu suporterii, construi o echipă care poate să ne facă mândri, să strălucească și putem face performanță. Când a venit prima discuție pentru echipa națională, am pus tot în plan secund. Pentru mine, echipa națională înseamnă enorm. Vine și din familie, continui o muncă începută cu foarte mulți ani în urmă.Cred în Dumnezeu și în destin, dar cred și în muncă. M-am inspirat din realizările tatălui meu”, a spus Edi Iordănescu.
Noul selecționer a răspuns că „a fost numit de americani”, în momentul în care a fost întrebat de niște zvonuri legate de numirea sa politică la conducerea echipei.
„Cred că putem să închidem acest subiect pentru totdeauna. De când sunt activ în fotbal, adică de mai bine de 12 ani, puterea politică s-a schimbat de vreo 20 de ori. Nu cred că cineva a făcut o pasiune pentru mine. Consider că cine spune asta îmi aduce un afront important. Dacă faceți o analiză foarte obiectivă a parcursului meu veți vedea că toate echipele pe care le-am preluat au mers în sus. Niciodată nu s-a întâmplat să las o echipă mai jos decât am preluat-o. Puteți să verificați. Cine susține acest lucru (n.r. numire politică) este lipsit de o logică elementară sau rău intenționat”, a mai spus Edi Iordănescu.
Edi Iordănescu a mai declarat că țintește primul loc în grupa din Liga Națiunilor.
„Ținta este locul 1 în Liga Națiunilor. Am avut timp zilele astea să îmi fac o primă impresie despre adversari. Am văzut deja un număr de meciuri cu fiecare echipă. Țintim primul loc, asta e mentalitatea corectă. Va fi o grupă echilibrată. Dacă echipa va termina pe locul 3, ne vom așeza și vom discuta în ce condiții putem continua”, a mai spus Iordănescu.
România va evolua în grupa a treia, din Liga B a ediţiei din 2022-2023 a Ligii Naţiunilor.
„Tricolorii” vor juca cu Bosnia-Herţegovina, Finlanda şi Muntenegru.