Procurorii militari din cadrul Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București au închis dosarul incendiului în care o femeie din Constanța a murit după ce a căzut de la etajul șase pentru a scăpa din flăcările care i-au cuprins locuința. Intervenția pompierilor a fost una corectă, au decis procurorii. Decizia poate fi atacată in instanță. Informația a fost confirmată pentru Constanța TV, de către șeful ISU Dobrogea, Cristian Amarandei, care a declarat că au fost notificați în acest sens, cu privirea la decizia Parchetului Militar.
Context
O femeie de 57 de ani din Constanța a murit în timpul incendiului din 16 februarie după ce a ieșit pe geam pentru a se salva din calea flăcărilor. Femeia a căzut de la etajul șase al blocului în care locuia pentru că singura autoscară disponibilă se afla în celălalt capăt al orașului și a ajuns prea târziu. Autoscara din cadrul Detașamentului de Pompieri ”Slt. Fripis Marius-Daniel” Constanța, care ar fi trebuit să intervină fiind foarte aproape de locul incendiului, era stricată în curtea ISU Dobrogea de doi ani.
În data de 16 februarie 2021, atunci când a avut loc incendiul, IGSU a constatat că au existat mai multe disfuncționalități în modul de acțiune al pompierilor. La câteva zile distanță, Parchetul Militar s-a autosesizat și a deschis dosar penal in rem pentru neglijență.
Tot atunci, Constanța TV a arătat că ISU Dobrogea nu deținea nicio saltea pneumatică de salvare de la înălțime, care să fie avizată pe anul 2021. Singurele saltele pe care le deține ISU Dobrogea datează din anii 80 și sunt nefuncționale. De asemenea, o altă problemă ar fi lipsa hidranților din municipiul Constanța.
Operatia a reusit …pacientul a decedat. Traiasca Partidul.