Guvernul României va aproba, în ședința de miercuri, o ordonanță de urgență (OUG), care prevede majorarea punctului de pensie la 1.586 lei, de la 1.442 de lei cât este în prezent, și a alocațiilor pentru copii la 243 lei, de la 1 ianuarie 2022.
Astfel, alocația pentru copiii de până la 2 ani, respectiv 3 ani, pentru cei cu dizabilități va crește la 600 de lei, iar indemnizația socială pentru pensionari va fi majorată cu 25%, de la 800 la 1.000 de lei. Totodată, va fi acordată, în luna ianuarie 2022, o indemnizație suplimentară, a treisprezecea, pentru persoanele cu dizabilități.