Militarii ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, sâmbătă, la un accident rutier, pe Autostrada A4, la intrare în Agigea, pe sensul spre Ovidiu, acolo unde un autocamion s-a răsturnat și a rupt parapeții despărțitori ai autostrăzii. Acesta a lovit un alt autocamion de pe sensul opus. Un incendiu a avut loc la un autocamion. Cele două erau încărcate cu piatră, respectiv cereale.
Au intervenit: De la Detașamentul Port cu două autospeciale cu apă și spumă, și un echipaj SMURD B, de la Detașamentul Palas: o automacara și un echipaj SMURD B, și de la Detașamentul Fripis: un echipaj de descarcerare.
La fața locului nu există victime. Sensul de mers spre Ovidiu este blocat.