Ultimele stiri

USR Constanța, atac la Vergil Chițac: Nepotismul pesedist începe să-şi arate colţii şi asta cu girul unui primar liberal

Captură foto: Facebook/ USR Constanța

 

USR Constanța a publicat, miercuri seară, un comunicat de presă, prin care atrage atenția că în administrația locală condusă de primarul Vergil Chițac va fi cooptat un nume ce are legături cu PSD, la fel cum a fost anterior și Horia Constantinescu. Este vorba despre Cătălin Caracostea.

„Nepotismul pesedist începe să-şi arate colţii şi asta cu girul unui primar liberal. Este tot mai limpede pentru noi că efectele alianţei de la centru între PNL şi PSD încep să fie resimţite şi la Constanţa, iar asta nu poate decât să ne pună în gardă”, susțin cei de la USR Constanța.

Aceștia au făcut apel la colegii liberali și i-au rugat „să respecte măcar votul celor care i-au ales şi să nu-şi bată joc de încrederea şi speranţele oamenilor”.

Comunicatul USR Constanța:

După „episodul“ Horia Constantinescu, nu avem cum să fim impasibili la faptul că tot mai mulţi apropiaţi ai găştii PSD, care au căpuşat Constanţa în ultimii 20 de ani, se coagulează din nou, încet dar sigur, în structurile administraţiei locale condusă de primarul Vergil Chiţac. Nepotismul pesedist începe să-şi arate colţii şi asta cu girul unui primar liberal. Este tot mai limpede pentru noi că efectele alianţei de la centru între PNL şi PSD încep să fie resimţite şi la Constanţa, iar asta nu poate decât să ne pună în gardă.
Măcelul celor 1.400 de arbori de la Mangalia este destul de proaspăt în memoria noastră şi am vrea să ştim pe ce criteriu a decis Vergil Chiţac că omul responsabil, Cătălin Caracostea, este potrivit pentru un post în Primărie? Este, bineînţeles, o întrebare retorică. (link în comentarii). Nu ne-ar mira ca, foarte curând, să ne trezim din nou cu Horia Constantinescu pe holurile Primăriei sau chiar cu Felix Stroe preluând frâiele Prefecturii Constanţa (!). Aşadar, pentru că este clar că domnului Vergil Chiţac nu îi pasă, facem un apel către colegii liberali, aceia dintre ei despre care ştim că nu ar accepta ca oraşul nostru să revină pe mâinile băieţilor cu pile ai PSD, să respecte măcar votul celor care i-au ales şi să nu-şi bată joc de încrederea şi speranţele oamenilor. De asemenea, am vrea ca toţi constănţenii, indiferent dacă ne-au votat sau nu, să ştie că USR Constanţa nu va face niciun fel de compromis în faţa unor astfel de combinaţii făcute pe interese politce şi că ne vom apleca mai mult asupra unor astfel de decizii pe care le ia anturajul „de specialitate“ al primarului Chiţac!

Cine este Cătălin Caracostea?

Acesta a fost din anul 2012 director general al SC Neptun Olimp. Cătălin Cracostea era recunoscut ca fiind omul de încredere al fostului președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, după cum a scris Cuget Liber.

În anul 2020, Cătălin Caracostea a fost înlocuit din funcția  de director general. Totodată, acesta este finul fostului președinte CJC, Horia Țuțuianu și a fost implicat în tăierea a 1.400 de arbori din pădurea Comorova, de la Mangalia. Caracostea a trimis o adresă Primăriei Mangalia în octombrie 2018, în vederea igienizării, toaletării și tăierii vegetației crescute spontan pe un teren de 26 de mii de metri pătrați deținut de Neptun-Olimp SA, potrivit Ordinea.