Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța a acuzat că în cadrul grupului pentru strategia culturală din municipiul Constanța au fost făcute judecăți antisemite. Acesta a spus că l-a informat pe Dorin Popescu, coordonatorul strategiei culturale și unul dintre consilierii primarului Vergil Chițac, că părăsește grupul de lucru.
Profesorul la care face referire directorul Teatrului de Stat este Valentin Ciorbea, fost consilier municipal PSD în administrațiile Radu Mazăre, în perioada 2008-2016, potrivit Info Sud-Est.
Vezi postarea integrală:
”Până în urmă cu 10 minute am făcut parte din „Grupul executiv de lucru pentru elaborarea strategiei culturale a municipiului Constanța”.
Astăzi a avut loc o întâlnire în format online a membrilor acestui grup, pentru a discuta pe baza unui draft de document ce urmează a fi pus în dezbatere publică.
În cadrul dezbaterilor, doamna Lavinia Dumitrascu a propus ca, în cadrul capitolului dedicat minorităților, să fie prinsă și refacerea sinagogii constănțene, aflată într-o stare avansată de degradare.
La momentul respectiv, a intervenit un domn profesor pensionar (prefer să nu îl numesc) în felul următor:
„Da’ de ce nu și-o fac ei, prin asociația aia a lor? Ei așteaptă să le-o facem noi? De ce să le-o facă statul român? Dar de ce nu găsesc ei niște evrei americani cu bani s-o facă? Vine domnul ală de la ei și are pretenții… Pe urmă mai vine și ambasadorul ală al lor și scoate cifrele alea cu 400,000 de evrei care au murit în Holocaust…” (!!!!!!!!?????!!!!!)
Am intervenit în discuție și i-am explicat domnului profesor că așa cum evreii din România fac parte din societatea românească ca cetățeni români așa și sinagogile fac parte din patrimoniul cultural românesc, în mod aparte cele precum cea din Constanța, care stă mărturie a unui trecut în care comunitatea evreiască a jucat un rol important în viața urbei tomitane. Și i-am explicat respectivului domn că aprecierile sale sunt profund jignitoare și denotă un antisemitism rușinos. După care am părăsit întâlnirea.
În urmă cu puțin timp, am transmis domnului Dorin Popescu, coordonatorul acestei strategii, faptul că ma retrag din acest grup, pentru că nu doresc să fiu în niciun fel asociat cu personaje care emit judecăți antisemite. I-am transmis întreaga mea disponibilitate de a sprijini în continuare eforturile de dezvoltare a vieții culturale constănțene, dar nu într-un for alături de acel domn”.
Și Daniel Citirigă, prodecanul Facultății de Istorie și Științe Politice de la Universitatea “Ovidius” din Constanța, și-a anunțat retragerea din grupul de lucru.
Postarea integrală:
„Ce ar mai fi de spus? Am participat si eu azi la această ședință, am atras atenția asupra tentei naționaliste în care se discuta. Când a vorbit domnul Ciorbea nu s-a auzit aproape nimic la mine, am înțeles din reacția domnului Erwin Șimșensohn că erau niște enormități. Acum citesc că și Lavinia Dacia Dumitrascu consideră că nu a existat Holocaust în România. Nu are sens să spun cum mi se par istoricii care susțin o astfel de teorie. Cred însă că nu putem discuta despre o strategie culturală a Constanței cu oameni care pierd adevărul și valorile universale de dragul edulcorării trecutului. Un grup cu negaționiști este mai rău decât lipsa strategiei culturale a Primăriei. Drept urmare, l-am anunțat și eu pe domnul Dorin Popescu că ies din acest grup”.
USR PLUS Constanța a condamnat episodul și a precizat că „antisemitismul nu are ce căuta în strategia culturală a Constanței”. Totodată, consilierii locali USR PLUS cer retragerea din comisie a profesorului Valentin Ciorbea, cel care ar fi făcut remarcile antisemite
Postarea integrală:
„Antisemitismul nu are ce căuta în strategia culturală a Constanței.
Declarația unui membru al comisiei pentru strategie culturală referitoare la refacerea sinagogii este condamnabilă. Acesta susține că reabilitarea este treaba evreilor americani, nu a autorităților române.
Sinagoga ruinată face parte din patrimoniul istoric al orașului, iar aceasta trebuie reparată din fonduri de la bugetul local/național.
Evreii constanțeni sunt cetățeni români, iar autoritățile trebuie să îi reprezinte.
Consilierii USR PLUS solicită retragea imediată din comisie a domnului Valentin Ciorbea și a tuturor celor care nu recunosc holocaustul.
Consilierii USR PLUS se delimitează de orice strategie ce va fi propusă de un grup în care există voci care nu fac cinste caracterului multicultural al orașului”.
Sursa foto: Facebook/ Erwin



