10 august 2018, Piața Victoriei. După trei ani de zile resimt acea zi tot ca pe o înfrângere usturătoare. Poate că este așa din cauza gazelor lacrimogene inhalate, poate că am sperat că se va schimba ceva. Nu. Promisiunile și mesajele pline de emoție de la politicieni vin rând pe rând, în fiecare an, la fel ca bastoanele și pumnii jandarmilor de atunci.
Am început să mă plictisesc de cât am scris despre acest subiect și câte mărturii am citit de la oamenii care au fost acolo. De parcă autoritățile așteaptă ceva în plus la poveste, ceva nou. Nu este suficient că democrația din România s-a aflat pentru mai multe ore în comă. Nu este suficient că sute de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale în acea seară după ce jandarmii au folosit forța brută. Nu este suficient că printre cei 100.000 de oameni se aflau și copii, dar și oameni în vârstă. Poate că domnii de la Jandarmerie nu au observat acest lucru din cauza gazelor lacrimogene care le-a încețoșat privirea.
În jurul orei 23:05, Piața Victoriei începea să își regrete numele. Oamenii care s-au așezat pe asfalt au fost călcați în picioare de jandarmii care nu au mai ținut cont de nimic și au început să alerge oamenii chiar și pe străduțele Bucureștiului. Aceștia împărțeau “legea” cu pumni, picioare, bastoane și gaze lacrimogene. Am văzut cu ochii mei secvențe când oameni care erau pașnici și țineau mâinile sus își primeau porția de “dreptate”. Sau poate nu am văzut suficient de bine, deoarece la un moment dat am parcurs vreo 200 de metri cu ochii închiși. Nu puteam vedea ceva sau simți. Poate doar ură și neputință. O grenadă cu gaze îmi explodase la câțiva metri distanță. Am fost norocos că nu mi-a atins piciorul. Până în jurul orei 01:00 am fost alergați prin București. Eu și prietenii mei am fost mai norocoși pentru că cineva a venit cu mașina și ne-a adus la Constanța.
Ură, teamă, neputință. Asta am văzut și simțit în acea seară. Cei care am fost acolo cu siguranță nu vom uita această dată. Vom continua să sperăm la fel cum am făcut-o și atunci. Cine știe, poate la un moment dat vor fi și lacrimi de fericire, dar nu în acest an.
(foto articol: Andreea Balaurea)
