Ultimele stiri

Explozia de la Petromidia. Cei doi bărbați cu arsuri grave au fost transferați în Germania cu o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române

Arhivă foto

 

Cei doi bărbați cu arsuri grave în urma exploziei de la Petromidia au fost transferați luni, în Germania, cu o aeronavă C – 27J Spartan a Forţelor Aeriene Române. 

Comunicat MApN:

O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a efectuat luni, 5 iulie, o misiune umanitară în Germania, pe ruta Otopeni – Offenbach – Otopeni, pentru transportul, în regim de urgență, a doi pacienți care au suferit arsuri în explozia de la Rafinăria Petromidia. Echipa medicală care monitorizează pacienții pe timpul zborului este formată din specialiști din cadrul UPU-SMURD București și Ministerului Apărării Naționale.
Misiunea a fost aprobată de ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, în urma solicitării Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Aeronava a decolat din Baza 90 Transport Aerian astăzi, în jurul orei 11.00.

Comunicat Rompetrol Rafinare:

Cei doi colegi internați în Spitalul Clinic de Urgență „Floreasca” au fost transferați în această dimineață către o unitate medicală specializată din Offenbach – Germania. Cu sprijinul Forţelor Aeriene Române, aeronava a decolat în jurul orei 11.00 din Baza 90 Transport Aerian Otopeni. Aceștia sunt stabili și, în continuare, în comă indusă. Pe durata zborului, colegii vor fi montorizați de o echipă medicală formată din specialiști din cadrul UPU-SMURD București și ai Ministerului Apărării Naționale.
Dorim să mulțumim autorităților pentru implicarea și sprijinul în identificarea și finalizarea procedurilor medicale pentru transferul colegilor răniți în Germania, în circa 72 de ore.
Prin eforturi comune, am reușit să găsim soluții rapide pentru colegii noștri, să îi transferăm și să beneficieze de cele mai bune tratamente de specialitate. 
În același timp, dorim să le mulțumim pentru dăruirea și eforturile făcute de cadrele medicale în salvarea colegilor noștri, atât celor de pe platforma Petromidia, echipajelor de prim-ajutor și transfer, cât și cadrelor medicale din Spitalul Județean Constanța și Spitalul de Urgență „Floreasca”.
Referitor la colegul nostru internat în Spitalul Județean Constanța, potrivit specialiștilor, starea lui este bună. Informațiile sunt în concordanță cu cele declarate reprezentanților companiei de familia pacientului și de medici. Suntem alături de acesta și ne vom asigura că va beneficia de cele mai bune tratamente pe perioada spitalizării, dar și după externare.
În aceste momente, principala noastră grijă este ca angajații răniți să aibă parte de cele mai bune condiții de tratament. În paralel, oferim sprijin total autorităților, în desfășurarea anchetei din rafinăria Petromidia.

Citește și: Una dintre victimele exploziei de la Petromidia dezminte comunicatul Rompetrol Rafinare în legătură cu starea sa de sănătate

O explozie puternică, urmată de un incendiu, a avut loc vineri, la Rafinăria Petromidia din Năvodari. Un bărbat în vârstă de 32 de ani și-a pierdut viața, iar alte patru persoane au fost rănite. Două victime, care prezentau arsuri pe suprafața corpului, au fost transferate cu elicopterul SMURD la Spitalul „Floreasca” din București. Incendiul a fost lichidat de pompieri, la mai puțin de trei ore de la izbucnire, la ora 15:00. Planul roșu de intervenție de la nivelul județului Constanța, activat imediat după primirea apelului, a fost dezactivat la ora 16:20.

Citește mai multe aici:
UPDATE! Explozie la Rafinăria Petromidia! A fost activat planul ROȘU 
Surse! Posibila cauză a exploziei de la Petromidia
UPDATE: Explozia de la Petromidia. Bărbatul dispărut a fost găsit mort
BREAKING NEWS. Incendiul de la Petromidia a fost lichidat!

Alte articole

06 dec. 2023 10.56 am

Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța, cu sprijinul Asociaţiei Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV) și Brandelier.biz anunță demararea concursului național de soluții…

09 sept. 2023 11.45 am

Fregata „Regina Maria”, cu un elicopter IAR-330 Puma Naval și un detașament de operatori pentru forțe speciale (FOS) la bord, a plecat vineri, 8 septembrie, din portul militar Constanța, pentru…

08 aug. 2021 7.52 pm

  Un camion încărcat cu combustibil (motorină) s-a răsturnat duminică seară în localitatea Lazu, pe DN 39 Constanța – Mangalia. Au fost scurgeri de combustibil pe carosabil. Militarii ISU…

16 feb. 2024 1.30 pm

În urma activităților desfășurate, la data de 25 noiembrie 2023, de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. –…

26 oct. 2022 11.59 am

A fost emis Ordinul privind începerea execuției lucrărilor în cadrul proiectului “Restaurarea, conservarea, amenajarea și punerea în valoare a Edificiului Roman cu Mozaic”, începând cu data…

05 ian. 2024 9.50 am

Din cauza unor avarii apărute pe rețeaua de transport amplasate pe str. Vasile Canarache si str. Revolutiei nu se poate asigura deocamdată energie termică pentru prepararea apei calde de consum și…