Ultimele stiri

De ce a pierdut PSD alegerile locale la Constanța? Costin Răsăuțeanu: Din păcate s-a ales o strategie de a nu comunica

Foto: Costin Răsăuțeanu (stânga), Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței (dreapta) Sursa foto: Facebook/ Costin Răsăuțeanu

 

Costin Răsăuțeanu, liderul consilierilor locali PSD, a vorbit la emisiunea „Între alb și negru”, de la ConstanțaTV, moderată de Emil Tatu, despre motivul pentru care social-democrații au pierdut alegerile locale la Constanța.

Emil Tatu: De ce ați pierdut alegerile?

Costin Răsăuțeanu: Asta trebuie să ne spună constănțenii. Ei știu cel mai bine. Mai și greșești în viață, îți dai seama că ai greșit, încerci să îndrepți.

Emil Tatu: Cine a greșit? Constănțenii că nu v-au ales sau voi?

Costin Răsăuțeanu: Noi pentru că poate am fost preocupați să atingem niște obiective stricte, palpabile, reale. Toată echipa a muncit foarte mult. Din păcate s-a ales o strategie de a nu comunica.

Emil Tatu: Cine a ales strategia?

Costin Răsăuțeanu: Cred că a fost o decizie comună și trebuie să ne asumăm treaba asta. Ne-am dorit mai mult să muncim decât să arătăm că muncim.

Costin Răsăuțeanu a fost viceprimarul Constanței timp de cinci ani, între 2015 și 2020.

Vezi mai multe aici: