Ultimele stiri

BREAKING NEWS. Verdict în cazul uciderii lui George Floyd: Derek Chauvin a fost condamnat pentru crimă

Sursa foto: Pexels

Fostul polițist Derek Chauvin, acuzat de uciderea lui George Floyd, a fost găsit vinovat, marți, după ce jurații au deliberat vreme de 10 ore pe parcursul a două zile. Verdictul vine după mai multe săptămâni de tensiuni și un proces extrem de complicat. Chauvin a fost condamnat pentru toate capetele de acuzare și a fost încătușat chiar în sala de judecată, potrivit Digi 24.

„S-a făcut dreptate, astăzi, pentru familia lui George Floyd și pentru comunitatea de aici, din Minneapolis. Este dreptate câștigată cu durere. Verdictul de astăzi are implicații importante nu doar pentru acest oraș, ci și pentru țară și pentru lume. Dreptatea pentru oamenii de culoare din SUA înseamnă dreptate pentru toată America. Acest caz reprezintă un punct de cotitură pentru responsabilizarea poliției și trimite un mesaj clar care sper să fie auzit în fiecare oraș și fiecare stat”, a spus avocatul familiei Floyd.

Moartea bărbatului de culoare în vârstă de 46 de ani a generat protestele Black Lives Matter în întreaga țară și în lume, după ce o filmare inițială apărută în spațiul public arăta că George Floyd era încătușat, la pământ, strigând „Nu pot să respir”, în timp ce agentul Derek Chauvin îl imobiliza ținându-și genunchiul pe gâtul lui.