Ultimele stiri

Joi începe vaccinarea prioritară a cadrelor didactice din Constanța/ Aproximativ 1.300 au solicitat să fie vaccinate

Sursa foto: Facebook/ Primăria Constanța

 

Joi, de la ora 09:00 începe vaccinarea prioritară a cadrelor didactice din Constanța.
În primă fază vor fi vaccinate cele din municipiul Constanța, ca mai apoi, de vineri, 26 februarie, și cele din județ, atât din unități de învățământ de stat, cât și din cele de învățământ particular.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Constanța, 1296 de persoane din învățământ au solicitat să fie vaccinate prioritar.
La Pavilionul Expozițional din Constanța, situat pe bulevardul Mamaia, sunt pregătite opt fluxuri destinate cadrelor didactice, șase fluxuri fiind pentru persoanele cu vârstă de peste 55 de ani și două fluxuri pentru persoanele cu vârstă de până în 55 de ani.

Informarea de la ISJ:

„Inspectoratul Școlar Județean Constanța a centralizat și a transmis către Direcția de Sănătate Publică Constanța datele necesare demarării activității de vaccinare prioritară a personalului din învățământul preuniversitar. Totodată, a stabilit și programarea cadrelor didactice, a personalului didactic auxiliar și nedidactic din județ.
Activitatea va începe joi, 25 februarie 2021, la ora 09.00, la Pavilionul Expozițional Constanța. Se organizează 8 fluxuri destinate personalului din învățământ, 6 fluxuri fiind pentru persoanele cu vârstă de peste 55 de ani și 2 fluxuri pentru persoanele cu vârstă de până în 55 de ani.
La nivelul județului, au solicitat să fie vaccinate prioritar 1.296 de persoane din învățământ, dintre care 551 sunt peste 55 de ani, iar 745 au sub 55 de ani. Vaccinarea va începe cu personalul din Municipiul Constanța, din 26 februarie continuând pentru tot personalul din județ, atât din unități de învățământ de stat, cât și din cele de învățământ particular.
Menționăm că, din datele centralizate până vineri, 19.02.2021, s-au vaccinat 1.056 de persoane din învățământul preuniversitar constănțean. De asemenea, precizăm că nu s-au înscris pentru vaccinare prioritară toți cei care erau programați în perioada imediat următoare pe platforma națională”.

Alte articole

05 mart. 2021 9.12 pm

  Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a votat vineri, hotărârea numărul 35, care prevede schimbarea a 35 de  scenarii de funcționare pentru unități de învățământ din județul…

28 dec. 2023 5.27 pm

Astăzi are loc ultima şedinţă de Guvern din acest an. Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că va fi aprobată majorarea salariilor pentru profesori şi personalul din educaţie, aşa cum a fost ea…

01 feb. 2022 3.14 pm

  1 martie 2022 este noul termen fixat de autoritățile locale pentru redeschiderea parțială a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța. Doru Iordache, consilerul primarului Vergil Chițac,…

10 mai 2021 7.48 pm

  Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Constanța a votat, luni, hotărârea care prevede constatarea încadrării în limita de incidență cumulată la 14 zile a celor 70 de U.A.T.-uri…

16 nov. 2020 11.30 pm

Foto: Facebook Alexandra Furnea este una dintre tinerele rănite în tragedia de la Colectiv, care a beneficiat ulterior de un tratament în Germania. Ea a avut un mesaj pentru autorități. Să facă…

01 aug. 2022 4.08 pm

Animal Society în parteneriat cu Four Paws Internațional și Primăria Municipiului Constanța oferă STERILIZĂRI GRATUITE pentru animăluțele din rasa comună, câini și pisici, deținute de proprietarii…